Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Cele 5 punți ale dragostei

Cele 5 punți ale dragostei

de Florian Saiu    |   

Exprimarea iubirii implică, potrivit teoriei cercetătorului Gary Chapman, cinci punți prin intermediul cărora oamenii își pot manifesta afecțiunea și buna-dispoziție. Să le descoperim de la un capăt la celălalt.

„Acest concept a revoluționat psihologia relațiilor, și îi aparține lui Gary Chapman care, după 30 de ani în care a consiliat mii de cupluri, a observat modele specifice în felul în care partenerii comunică, își exprimă și simt iubirea”, sesiza, la rândul ei, psihoterapeuta Angela Nuțu. Dar să facem loc argumentelor: „Potrivit lui Chapman, se întâmplă rareori ca partenerii să aibă același limbaj primar al iubirii. Avem, în general, tendința de a ne exprima în propriul limbaj al dragostei și suntem contrariați când partenerul nu înțelege ceea ce-i comunicăm. Noi ne exprimăm iubirea, dar celălalt n-o receptează, și asta tocmai pentru că folosim un limbaj străin lui. Aceasta este problema fundamentală a cuplurilor - vorbesc în limbi diferite”.

Cum se înfiripă conflictele

Cum putem corecta acest neajuns? „Dacă vrem să dezvoltăm o relaţie intimă armonioasă, trebuie să ne cunoaştem unul altuia dorinţele. Dacă vrem să ne iubim unul pe celălalt, trebuie să cunoaştem dorinţele celui de lângă noi. Iar pentru a ne comunica dragostea pe înțelesul celuilalt, trebuie să învățăm limbajul primar prin care acesta receptează iubirea”. Mai limpede? Fiecare dintre noi este înzestrat cu un rezervor afectiv (unul plin de preferință, mai ales dacă vrem să funcționăm la capacitate maximă). Modul în care umplem acest rezervor diferă însă de la individ la individ, de aici și conflictele în relații”.

Incongruențe

Și aici intervine conceptul celor 5 „limbaje”, nu? „Interacțiunile dintre noi se petrec de multe ori fără să ne înțelegem unul pe celălalt prea bine. La începutul unei relații - în faza de îndrăgostire (care durează până la 2 ani), avem tendința să comunicăm cu cel de lângă noi folosind toate cele cinci limbaje (ale iubirii). În timp însă, ajungem să oferim doar ce simțim că avem noi nevoie, presupunând că și partenerul dorește aceleași lucruri - fapt de cele mai multe ori neadevărat. Așa ajungem în punctul în care noi nu ne simțim apreciate eforturile, iar celălalt are senzația că nu întreprindem nimic și ajunge să se simtă neiubit”.

Dar care sunt, concret, cele 5 limbaje ale iubirii? Iată-le înșirate mai jos, așa cum le-a gândit Gary Chapman.

1. Discursul încurajator

Cuvintele de încurajare sunt o formă puternică de exprimare a iubirii și aprecierii într-o relație. Acest tip de limbaj implică folosirea cuvintelor de susținere, încurajare și apreciere pentru a îmbunătăți starea de spirit a partenerului tău. Pentru cei cărora le este important acest limbaj al iubirii, cuvintele pline de înțeles și încurajare pot avea un impact profund asupra relației. Este important să-ți exprimi afecțiunea prin cuvinte sincere de iubire, recunoaștere și încurajare, astfel încât partenerul tău să se simtă valorizat și sprijinit.

2. Timpul

Pentru unii oameni, timpul oferit/primit este cea mai puternică punte a iubirii. Acest limbaj implică participarea la cât mai multe activități comune.

3. Darurile

Pentru alții însă, primirea și oferirea cadourilor este o modalitate esențială de a-și exprima iubirea și aprecierea față de partenerul lor. Și nu e vorba aici doar de cadouri scumpe sau extravagante, ci mai degrabă de gesturi simbolice care să demonstreze că ai luat în considerare interesele și preferințele persoanei iubite. Ceea ce contează sunt intenția și sentimentul din spatele acestor gesturi.

4. Serviciile

Pentru unele persoane, îndeplinirea nevoilor și dorințelor partenerului lor prin acțiuni practice și servicii este o formă importantă de exprimare a iubirii. Acest tip de limbaj implică să faci lucruri concrete pentru a ușura povara sau a sprijini partenerul în viața de zi cu zi. Poate fi vorba despre a găti cina, a face curățenie în casă sau a prelua din sarcinile partenerului atunci când are nevoie. Ceea ce contează este intenția de a fi prezent și de a-l ajuta pe celălalt să se simtă iubit și susținut în relație.

5. Contactele fizice

Atingerea fizică și contactul fizic sunt modalități indispensabile în exprimarea și receptarea iubirii. O simplă atingere, o îmbrățișare sau o mângâiere ușoară pot avea un impact profund asupra relației. Pentru cei care consideră esențial acest limbaj al iubirii, contactul fizic poate crea o conexiune emoțională și poate întări legăturile dintre parteneri. 

„Fiecare dintre noi are un mod unic de a exprima și de a primi iubirea, iar înțelegerea acestor limbaje poate să ofere o hartă către inimile noastre și ale celor dragi.”, Angela Nuțu, psoihoterapeută 

„Relațiile armonioase nu se nasc, ele se dezvoltă prin atenție și efort.”, Angela Nuțu, psihoterapeută

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: dragoste concept relaţii conflicte
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri