Jurnalul.ro Continut platit Drepturile persoanelor cu dizabilități pe piața muncii  

Drepturile persoanelor cu dizabilități pe piața muncii  

Cetățenii cu dizabilități ai statelor membre ale Uniunii Europene sunt protejați împotriva discriminării pe piata muncii atât în ceea ce privește salariul, cât și condițiile de muncă.

Angajatorii sunt obligați să ia măsuri pentru adaptarea locurilor de muncă la angajații cu dizabilități, cum ar fi eliminarea barierelor fizice prin instalarea de rampe, facilitarea accesului angajaților cu deficiențe de vedere la tehnologiile informaționale sau modificarea timpului de lucru pentru a se potrivi nevoilor angajaților cu dizabilități.

Conform Directivei Consiliului Uniunii Europene, din 27 noiembrie 2000, de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă, în scopul garantării principiului egalităţii faţă de persoanele cu dizabilități, angajatorii trebuie să amenajeze spațiile de muncă în mod corespunzător.

Pe lângă faptul că angajatorii trebuie să ia măsuri concrete, în funcţie de nevoi, pentru a le permite persoanelor cu dizabilități să aibă acces la locuri de muncă și să le poată exercita, aceste persoane au dreptul de a primi tehnologii şi dispozitive de asistenţă, instrumente şi echipamente, respectiv instruire și sprijinul pentru a folosi echipamentele. În același timp, angajatorii beneficiază de facilități fiscale pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități.

Ce drepturi au persoanele cu dizabilități pe piața muncii din România

În România, drepturile de muncă ale persoanelor cu dizabilități sunt reglementate de Legea 448 din 2006, actualizată în 2024, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Aliniată la legislația europeană, legea națională prevede o serie de drepturi și facilități pentru persoanele cu dizabilități care doresc să se integreze sau să se reintegreze în muncă.

Persoanele cu dizabilități au dreptul să li se creeze toate condițiile pentru a-și alege și exercita profesia, meseria sau ocupația, pentru a dobândi și menține un loc de muncă, precum și pentru a promova profesional.

În realizarea acestor drepturi, autoritățile publice au obligația să promoveze conceptul potrivit căruia persoana cu dizabilități încadrată în muncă reprezintă o valoare adăugată pentru societate și, în special, pentru comunitatea căreia aparține, să promoveze un mediu de muncă deschis, inclusiv și accesibil persoanelor cu dizabilități sau să creeze condițiile și serviciile necesare pentru ca persoana cu dizabilități să poată alege forma de conversie/reconversie profesională și locul de muncă, în conformitate cu potențialul ei funcțional.

Obligațiile instituțiilor publice și persoanelor juridice în ceea ce privește angajarea persoanelor cu dizabilități

Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu dizabilități într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. În țara noastră, multe instituții și persoane juridice nu respectă însă această obligație, optând pentru plata lunară a unor sume consistente de bani către bugetul de stat.  

Mai mult, în scopul stimulării angajării persoanelor cu dizabilități, autoritățile și instituțiile publice au obligația organizării unor concursuri de angajare exclusiv pentru persoanele cu dizabilități, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Această măsură nu exclude posibilitatea persoanelor cu dizabilități de a participa la toate celelalte concursuri de angajare organizate de către instituția publică.

Deși există această obligație legală, conform Agenției Național pentru Plăți și Inspecție Socială nu există norme referitoare la modalitatea de organizare a concursurilor de angajare exclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Astfel, în 2022 ANPIS a inițiat demersuri pe lângă Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități în vederea reglementării modalității punerii în aplicare a prevederilor art. 78, alin. (6) din Legea 448/2006.

Drepturile financiare ale persoanelor cu dizabilități

Un aspect important din punct de vedere financiar este acela că persoanele cu dizabilități primesc o îndemnizație lunară la care se adaugă salariul lunar, nepierzându-și îndemnizația pentru handicap sau îndemnizația de însoțitor după semnarea contractului de muncă. În ceea ce privește impozitul pe venit, Codul fiscal prevede că persoanele cu handicap grav sau accentuat (gradele 1 și 2) beneficiază de scutiri de impozit pe venit pentru următoarele categorii de venituri: salarii, venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, pensii și altele.

În vederea dezvoltării potențialului de muncă, persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu vârstă activă de muncă, care urmează programe de pregătire pentru muncă sau de angajare asistată sau activități de instruire, dezvoltare personală sau perfecționare a abilităților în cadrul atelierelor protejate pot beneficia, pe baza unei evaluări individuale, de un stimulent de inserție pe piața muncii, acordat la cerere, pe perioadă determinată, indiferent de venituri.

Persoanele cu dizabilități au posibilitatea de a lucra mai puține ore

Persoanele cu dizabilități au posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi în situația în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens. Despre concediul persoanelor cu dizabilități, Codul Muncii menționează că persoanele cu dizabilități beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.

Actele normative care protejează persoanele împotriva discriminării din cauza dizabilităților acoperă nu numai ocuparea forței de muncă, ci și alte domenii ale vieții de zi cu zi, în care pot apărea tratamente inechitabile.

Legislația este extrem de importantă în respectarea egalității de șanse, dar este necesar să facem mai mult decât atât. Din acest motiv, Uniunea Europeană sprijină o serie de măsuri de combatere a discriminării: de la finanțarea unor proiecte, până la realizarea de studii prin care să contribuie la sensibilizarea publicului și la campaniile de informare.

Material realizat în cadrul proiectului MĂSURI ACTIVE PENTRU CREȘTEREA PARTICIPĂRII ORGANIZAȚIILOR SOCIETĂȚII CIVILE PE PIAȚA MUNCII”, Cod SMIS: 300609

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European+ prin Programul Operaţional Educație și Ocupare 2021-2027

Pentru detalii suplimentare legate de proiect puteți contacta Asociația pentru Implicare Socială, Educație și Cultură (ASISED)

E-mail: proiecte.asised@gmail.com, telefon: 0784.529.194

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri