Jurnalul.ro Ştiri Justitie Traficanți de droguri, arestați după ce au dat cu mașina peste un polițist

Traficanți de droguri, arestați după ce au dat cu mașina peste un polițist

de Redacția Jurnalul    |   

Trei traficanți de droguri au fost arestați preventiv, ei fiind prinși imediat după ce au vândut 40 de grame de canabis. În momentul intervenției, unul dintre dealeri l-a accidentat pe un polițist de la Crimă Organizată.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, împreună cu procurorii DIICOT Covasna, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cercetate pentru trafic de droguri de risc.

Una dintre persoane este acuzată și de ultraj.

Astfel, marți și miercuri, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor trei persoane. „Măsurile au fost luate, după ce persoanele în cauză au fost depistate în flagrant delict, în timp ce se deplasau cu un autoturism în orașul Târgu Secuiesc, la scurt timp după ce ar fi vândut aproximativ 40 de grame de canabis (drog de risc) pentru 1.800 de lei”, transmite IPJ Covasna.

Șoferul, care mai avea la el 5 grame de canabis, la momentul intervenției l-ar fi accidentat cu intenție pe unul dintre polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna.

„În pofida somațiilor, acesta ar fi accelerat, polițiștii utilizând armamentul din dotare și executând foc asupra pneurilor autovehiculului. Persoana cercetată, aflată în postura de conducător auto, a fost testată cu dispozitivul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv. Ulterior, aceasta a fost condusă la o unitate medicală din municipiul Sfântu Gheorghe, unde i-au fost recoltate probe biologice”, se arată în comunicatul transmis joi.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus joi arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: droguri traficanti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri