Jurnalul.ro Ştiri Politică Drulă cere Avocatului Poporului să atace la CCR ordonanţele de urgenţă cu derogări

Drulă cere Avocatului Poporului să atace la CCR ordonanţele de urgenţă cu derogări

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, i-a cerut, luni, Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă prin care premierul Marcel Ciolacu "îşi dă derogare" de la aplicarea unor legi în vigoare.

Liderul USR a susţinut că, în decursul unei singure luni, sunt adoptate trei ordonanţe de urgenţă cu derogări de la Legea responsabilităţii fiscal-bugetare şi Codul fiscal.

Cătălin Drulă a solicitat Avocatului Poporului "să nu mai închidă ochii la abuzurile" PSD şi PNL, reiterând că USR va ataca la CCR proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare avut în vedere de Guvern.

"Domnul Ciolacu calcă în picioare Constituţia şi legile ţării, e la a treia ordonanţă de urgenţă în ultima lună prin care spune că lui nu i se aplică legea. Şi-a dat de două ori derogare de la Legea responsabilităţii fiscal-bugetare. Ce înseamnă derogare? Înseamnă 'sunt şef peste ţară şi legea nu mi se aplică'. Iar acum vine cu încă o ordonanţă de urgenţă prin care îşi dă exceptare de la o prevedere cheie din Codul fiscal. La ce mai sunt atunci bune legile? Că asta este guvernare prin decret. Sperăm că se mai găseşte raţiune şi patriotism la CCR, pentru că avem argumente solide şi vom ataca pachetul de legi ca taxele să nu se mărească de la 1 octombrie", a transmis Drulă, conform unui comunicat USR transmis AGERPRES.

Potrivit acestuia, Uniunea Salvaţi România va face toate demersurile astfel încât creşterea taxelor să nu intre în vigoare de la 1 octombrie, iar sesizarea CCR rămâne "singura soluţie pentru a opri" acest act normativ, în condiţiile în care "PNL continuă să rămână în buzunarul" lui Marcel Ciolacu şi nu-şi manifestă disponibilitatea de a vota o moţiune de cenzură.

"Exact pentru banii murdari, furaţi din portbagajul domnului Buzatu şi al altor baroni cresc ei taxele românilor. Trebuie finanţată această clientelă de partid. Dacă tot adunăm zecile de milioane de peste tot, de pe unde se drenează banul public, ies miliardele alea care-i sunt lipsă domnului Ciolacu la buget. Iar în spatele banilor furaţi de clientela de partid înseamnă un drum mai prost, spitale lipsă, drame reale, oameni care pleacă din ţară. Domnul Ciolacu vine şi ne spune acuma: 'Sunt pe drojdie, trebuie să contribuiţi, să-mi daţi nişte bani, băgaţi în portbagajul Guvernului'", a afirmat Cătălin Drulă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri