Jurnalul.ro Ştiri Locale Două drumuri naționale blocate, în urma unor accidente rutiere. O tânără de 25 de ani a murit

Două drumuri naționale blocate, în urma unor accidente rutiere. O tânără de 25 de ani a murit

de Redacția Jurnalul    |   

O tânără de 25 de ani a murit în urma unui accident care s-a petrecut duminică în localitatea Baisa, din județul Botoșani. O altă persoană a fost rănită într-un eveniment rutier care a avut loc pe DN 13, în județul Mureș.

În accidentul din județul Botoșani, de pe DN 29, din localitatea Baisa, au fost implicate două mașini, care s-au ciocnit frontal, informează Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

O tânără de 25 de ani a murit

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.

Potrivit aceleiași surse, cel de-al doilea eveniment rutier s-a produs pe DN 13, la ieșirea din Sighișoara către Târgu Mureș.

Este vorba despre o coliziune între un autocamion și un autoturism.

În urma impactului a rezultat rănirea unei persoane, aflată în evaluare medicală.

Și pe DN 13 traficul este oprit pe ambele sensuri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: drumuri blocate trafic oprit accidente
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri