DSP Bacău anchetează cazul tânărului de 17 ani din Bacău aflat în spital după simptome de sindrom coronarian acut, la trei zile după ce s-a vaccinat. Medicul nu a raportat cazul ca fiind o posibilă reacţie postvaccinală.
DSP Bacău precizează că tânărul în vârstă de 17 ani și 10 luni din județul Bacău s-a prezentat la Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca Onești” pe 8 iunie, cu tuse, cefalee, mialgii și durere toracică.
Conform informațiilor deținute la nivelul CPU-Spital Onești, acestuia i s-au efectuat multiple investigații clinice și paraclinice.
„Urmare a emiterii suspiciunii de sindrom coronarian acut de către medicul cardiolog, pacientul a fost transferat în aceeași zi la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași, pentru investigatii suplimentare, unde se afla internat și la acest moment, cu stare generală ameliorată”, anunță DSP Bacău.
Tânărul fusese vaccinat pe 5 iunie cu a doua doză a vaccinului Pfizer, iar medicul curant din cadrul Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești nu a raportat cazul ca fiind o posibilă reacție postvaccinală.
Diagnosticul final se va stabili dupa parcurgerea tuturor investigatiilor de specialitate.
Tânărul din Bacău care avea simptomele unui infarct miocardic a fost transportat cu elicopterul SMURD de la spitalul din Onești la Iași.
(sursa: Mediafax)