Jurnalul.ro Ştiri Externe În Dubai până şi nisipul costă bani grei

În Dubai până şi nisipul costă bani grei

de Redacția Jurnalul    |   

În Dubai până şi nisipul costă bani grei. O parcelă de pe o insulă de lux s-a vândut pentru suma record de 34 de milioane de dolari. Vânzătorul a bifat un profit de peste 200% în numai doi ani de la achiziţie.

Dubai continuă să bată record după record când vine vorba de achiziţii. Cel mai recent episod de acest fel a avut loc pe 19 aprilie, atunci când o parcelă de nisip de pe o insulă de lux s-a vândut pentru 34 de milioane de dolari. Parcela fusese iniţial cumpărată în urmă cu doi ani pentru aproximativ 9 milioane de dolari, scrie Bloomberg, citat de Business Magazin.

Cumpărătorul care nu locuieşte în Emiratele Arabe Unite plănuieşte să ridice pe noua proprietate o casă de vacanţă.

„Vorbim de milioane de dolari daţi pe nisip. Tot ceea ce a apărut în presă legat de Dubai a fost despre vile de lux, penthouse-uri şi alte active de lux cu preţuri exorbitante. De această dată este vorba doar de o parcelă care a spart toate recordurile privind preţul terenurilor”, a declarat Andrew Cummings, şeful departamentului rezidenţial din cadrul Knight Frank Dubai.

Piaţa imobiliară din Dubai a fost alimentată de preţurile ridicate ale petrolului, de dorinţa bogaţilor lumii de a-şi investi averea în proprietăţi şi de sentimentul că Dubaiul, cu taxe şi infracţiuni reduse, este un paradis în vremuri de pandemie şi război.

Inclusiv mega-bogaţii ruşi au cumpărat proprietăţi în Dubai, un oraş care se numără printre puţinele ce încă îi primesc cu braţele deschise, iar „vizele de aur” pentru cei care vor să devină rezidenţi pe termen lung şi să investească, rămân în picioare.

În trecut, Dubai se confrunta cu problema construirii excesive, acum tot mai mulţi brokeri imobiliari susţin că pe segmentul de lux oferta este insuficientă în raport cu cererea care continuă să crească.

Parcela care s-a vândut săptămâna trecută este una dintre cele doar 128 oferite iniţial pe Jumeirah Bay Island de către dezvoltatorul Meraas Holding, susţinut de guvern, ceea ce o face destul de exclusivistă în comparaţie cu, de exemplu, miile de case din emblematicul complex Palm Jumeirah.

Toate parcelele au fost vândute iniţial cu ani în urmă, iar unele dintre ele au fost de atunci revândute, cu un profit solid. Regulile generale de dezvoltare împiedică subdivizarea terenurilor, dar unii cumpărători au combinat parcelele pentru a crea spaţiu pentru locuinţe de lux uriaşe.

Pe insulă se află, de asemenea, Bulgari Resort, unul dintre cele mai scumpe hoteluri din oraş, precum şi viitorul turn Bulgari Lighthouse, unde preţurile de vânzare ale apartamentelor au atins cote maxime chiar înainte de a fi construit. Ultimul penthouse - un apartament cu nouă dormitoare şi cinci locuri de parcare - a fost vândut în februarie pentru 110 milioane de dolari.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: dubai nisip
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri