Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Economii în timpul pandemiei. 46% dintre români și-au redus cheltuielile

Economii în timpul pandemiei. 46% dintre români și-au redus cheltuielile

Circa 46% dintre români au cheltuit mai puţini bani în perioada stării de urgență. Dintre aceștia, 31% au economisit mai mult, arată un studiu realizat, în luna mai, de ING.

La nivel european, 44% dintre participanți spun că au cheltuit mai puţin, iar 30% afirmă că au economisit mai mult pe durata izolării.

O parte dintre aceştia şi-au limitat cheltuielile din cauza reducerii veniturilor. Unii au economist însă fără să îşi dea seama, pentru că nu au putut să îşi desfăşoare activităţile cotidiene, iar pentru alții aceasta a fost o decizie conștientă, dorind să pună bani de o parte din cauza incertitudinii create de pandemie.  

Cei mai economi au fost luxemburghezii și italienii (55%), urmați de englezi (51%).

Tot luxemburghezii au economisit cel mai mult (41%), fiind urmaţi de turci (35%).

Cei mai cheltuitori au fost cehii (18%) şi austriecii (23%).

Românii, pe ultimul loc la economisire

Din păcate românii sunt pe ultimul loc din UE la economisire, 35% dintre aceștia declarând că nu au deloc economii, deși procentul este în descreştere, comparativ cu 39% în decembrie 2019. 

"Ne aşteptăm la o creştere a înclinaţiei spre economisire, în linie cu ultimele cifre privind evoluţia depozitelor populaţiei care au atins noi maxime istorice în luna mai (cu 15,2% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2019). Având în vedere capacitatea generală mai scăzută a românilor de a economisi (35% din gospodării declarând că nu au economii), dar şi perspectiva imediată de întrerupere a ritmului de creştere a veniturilor, este probabil ca o bună parte din economiile suplimentare să fie rezultatul unui comportament de consum mai prudent", a spus Valentin Tătaru, economist ING Bank România.

Circa 76% dintre români spun că s-ar simţi mai confortabil dacă ar avea economii mai mari (în creştere cu 5% faţă de decembrie 2019), comparativ cu media europeană de 68%, fiind întrecuţi doar de polonezi (82%) şi cehi (78%).

La nivel european, luxemburghezii au cele mai multe economii (92%), urmaţi de olandezi (80%) şi cehi (79%). Î

În medie, 26% dintre respondenţii europeni au declarat că nu au deloc economii, în scădere de la 28%.

Procentul europenilor care nu au deloc economii a scăzut la 26% în mai 2020, comparativ cu 28% în decembrie 2019. De-a lungul ultimilor opt ani, ponderea a fluctuat constant între 25% şi 35%.

Familiile cu o poziţie financiară relativ stabilă tind să economisească mai mult, în timp ce acelea care sunt vulnerabilitate financiar economisesc mai puţin.

Dintre persoanele care au bani puşi deoparte, 9% au echivalentul a mai puţin de un salariu, iar 24% dintre aceştia au economisit valoarea a circa 1 - 3 salarii. 17% dintre europeni susţin că au pus deoparte echivalentul a peste 12 salarii.

Cei mai economi sunt vârstnicii, de peste 65 de ani, reprezentați de pensionari care trăiesc singuri.

O recomandare pentru economisire este asigurarea unui fond de urgență, alcătuit din 3-6 salarii, pentru pentru a face faţă situațiilor neprevăzute.

Economiile luate în calcul au fost banii care pot fi ușor accesați, fiind exceptate economiile pe termen lung, precum fondurile de pensii și asigurările de viaţă.

Ipsos a folosit două studii online, în perioada 27 noiembrie-16 decembrie 2019 şi 15 mai-27 mai 2020. La acestea au participat aproximativ 26.000 respondenţi.
 

Subiecte în articol: pandemie economisire cheltuieli
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri