Ikal are 11 ani, este fiul unui muncitor la calea ferată, iar visul lui este să devină profesor. O admiră pe Chica, numără trenurile cu Tuerto, visează cu Valeria, fetița unor țărani, și trăiește mii de aventuri cu Quetzal, câinele său. Cu toții sunt elevii lui don Ernesto la școala Malinalli Teneplat.
La granița pustietății, între câmpuri de pomi fructiferi și căruțe vechi, treizeci de elevi descoperă viața datorită pasiunii unui profesor care și-a împletit destinul cu cel al acestor tineri. O fotografie alb-negru cu toți aceștia, uitată într-un dosar prăfuit la Ministerul Educației, va deveni, ani mai târziu, cea mai mare provocare din cariera lui Hugo Valenzuela, un strălucit tânăr inspector.
ÁNGELES DOÑATE (n.1971, Barcelona) a studiat jurnalismul și lucrează ca manager de comunicare pentru instituții sociale și din domeniul educației. În prezent, Doñate își dedică o parte din timp ca voluntar pentru a-i învăța pe adulții din Mexic și Senegal să citească. A publicat mai multe cărți și trei romane: El invierno que tomamos cartas en el asunto (2015), tradus în 10 limbi, El alma de la radio (2017) și El último vagón (2019). În 2021, semnează, împreună cu Francesc Miralles, romanul Un té para curar el alma.