Partidul lui Traian Băsescu riscă să se destrame după ce noul lider al UNPR, fostul deputat Ion Răducanu, i-a cerut fostului preşedinte să anuleze amiabil alianța dintre PMP şi vechiul UNPR. Sătui de jocul la două capete practicat de Băsescu în Opoziţie, mulţi dintre vechii progresişti, dar şi oameni apropiaţi de fostul şef al statului, ar putea părăsi corabia popularilor în viitorul apropiat.
Fostul deputat Ion Răducanu susţine că PMP și UNPR sunt două partide de sine stătătoare, cu doctrine politice diferite și îi cere lui Traian Băsescu să accepte anularea fuziunii dintre cele două formaţiuni. „Ne exprimăm convingerea, domnule preşedinte Traian Băsescu, că înţelepciunea şi experienţa dumneavoastră vor cântări în decizia Colegiului Naţional al PMP, în ceea ce priveşte propunerea noastră de a anula prin consens această alianţă artificială”, a solicitat liderul progresiștilor într-o scrisoare deschisă. Răducanu a precizat că dacă fuziunea va fi anulată, partidul său ar dispus să renunțe la cei șapte parlamentari UNPR care au fost aleși pe listele PMP. „Dintre cei 26 de parlamentari PMP, doar şapte provin din UNPR, iar din cei 20 de preşedinţi de organizaţii judeţene, cinci sunt foşti progresişti, realitate ce reflectă rezultatul nefast al acestei alianţe pentru UNPR”, a explicat fostul deputat de Timiş.
Robert Turcescu: „O mare mizerie!”
Liderul noului UNPR nu este singurul contestatar al lui Traian Băsescu. Mai mulți membrii PMP apropiați de tabăra fostul președinte și-au exprimat nemulțumirea față de amendamentele depuse de acesta la Legea grațierii. Liderul deputaților PMP, Eugen Tomac, s-a distanţat de acţiunea lui Băsescu, precizând că amendamentele depuse de acesta nu au fost asumate de partid, iar deputatul Robert Turcescu a criticat dur ultimele acțiuni ale şefului PMP. „Legea grațierii în forma ieșită din Comisia juridică a Senatului e o mizerie! O mare mizerie!”, a reacţionat Turcescu după ce senatorii juriști au adoptat mai multe amendamente pentru graţierea corupţilor, câteva fiind chiar „opera” lui Băsescu. De altfel, apropierea lui Băsescu de practicile pesediste le-ar fi fost de ajuns mai multor parlamentari PMP. Deputatul de Sălaj, Ioan- Liviu Balint, a participat la ultima şedinţă UNPR în care s-a făcut apel la anularea fuziunii, iar alţii şi-ar negocia pe cont propriu dezertarea din PMP. Dacă exodul progresiştilor s-ar concretiza, PMP ar putea rămâne fără grupuri parlamentare. Băsescu, în schimb, spune că nu poate lua în seama revendicările liderului UNPR, iar Valeriu Steriu, preşedintele executiv al PMP, a dat asigurări că fuziunea dintre cele două partide se va încheia cu siguranţă până la sfârşitul lunii iunie.