Jurnalul.ro Ştiri Observator Adio telefoane în timpul orelor! Măsura drastică depusă în Parlament pentru elevii din România

Adio telefoane în timpul orelor! Măsura drastică depusă în Parlament pentru elevii din România

de Redacția Jurnalul    |   

Un proiect de lege depus la Camera Deputaților interzice telefoanele mobile elevilor inclusiv în pauze. Elevii vor preda telefoanele, iar dispozitivele vor fi depozitate în spații speciale.

Elevii își vor preda telefoanele mobile, inclusiv în pauze. Telefoanele ar putea fi interzise pentru elevi pe întreaga perioadă a cursurilor, inclusiv în pauze și în activitățile din afara școlii, anunță edupedu.ro. Un proiect de modificare a Legii învățământului preuniversitar, depus la Camera Deputaților, prevede și depozitarea obligatorie a dispozitivelor în spații special amenajate.

Interdicția vizează toate nivelurile: preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Excepțiile sunt stricte: folosirea în scop educativ sau în spații autorizate prin regulamentul intern. Nerespectarea regulilor poate duce la confiscarea temporară a telefonului și predarea lui către părinți.

Proiectul mai introduce consiliere psihologică obligatorie pentru elevi. De asemenea, extinderea monitorizării audio-video în școli și obligația părinților de a sesiza orice act de violență din incinta unității.

Psihoterapeutul Domnica Petrovai, citat de edupedu.ro, susține că accesul la telefon în pauze este nociv. Pauzele trebuie să fie momente de mișcare, reflecție și interacțiune, nu de consum digital.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: elevi telefoane predare școală
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri