Sâmbătă, 16 iulie, elevii participanți la cursurile organizate în cadrul Clubului de excelență al Fundației Dan Voiculescu sunt premiați în Grădina Valorilor Românești.
Și în această vară, pentru al șaselea an consecutiv, Grădina Valorilor Românești din Parcul Tineretului este locul ideal pentru o vacanță altfel, unde copiii și tinerii îmbină jocul cu educația și dezvoltarea personală, într-un spațiu destinat promovării valorilor autentice românești. Amenajat în anul 2010 sub forma unui complex statuar format din 76 de busturi ale ”românilor esențiali”, acest colț de natură găzduiește, an de an, pe toată perioada verii, activități culturale și alternative de petrecere a timpului liber precum: cursuri de limba engleză, pictură și istoria artei, artă fotografică, scriere creative și dezvoltare personală. De asemenea, aici se organizează cursuri National Geographic Learning, ateliere handmade dar și spectacole de teatru de păpuși, serate culturale, concursuri, face-painting și momente distractive.
Pe aleile dedicate scriitorilor, muzicienilor, politicienilor și oamenilor de știință, iubitorii de lectură pot deschide una dintre cărțile bibliotecii amenajate de Fundația Dan Voiculescu, dotată cu sprijinul centrului de carte străină Fischer International şi al Editurii Litera.
Toate activităţile desfășurate în Grădina Valorilor Românești sunt oferite gratuit copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, care aleg să petreacă o vară de neuitat, într-un mediu propice studiului și relaxării.
Mai multe informații despre Grădina Valorilor Românești și orarul cursurilor, găsiți pe siteul www.fundatiadanvoiculescu.ro