Era înaltă, energică, pasională și impulsivă, exact ca tatăl ei. Asemenea mamei sale, era ușor impresionabilă și predispusă la gesturi de mare generozitate. Recunoștința ei, însă, ca și celelalte calități, se distingea prin inconstanță și necumpătare „În clipa în care îi trezeai neîncrederea sau gelozia, ori îi insultai orgoliul, devenea o cu totul altă persoană. Cum era aproape imposibil să-i ghicești stările de spirit, nimeni nu putea prevedea cum va reacționa în următoarele minute. Dominată de contradicții extreme, uneori violente, Elisabeta era o femeie ușor - sau imposibil - de mulțumit”, aprecia istoricul Robert Massie, insistent cercetător al arhivelor rusești.
Diamante și perle în păr
În toamna anului 1745, împărăteasa Elisabeta se apropia de 36 de ani. Își păstrase frumusețea și silueta armonioasă, dar începea să se rotunjească. Se mișca și dansa cu grație, avea părul blond, pe care, dintr-un capriciu doar de ea știut, și-l vopsea mereu în negru, laolaltă cu sprâncenele și, uneori, cu genele. La ocaziile oficiale, împărăteasa apărea încărcată de bijuterii. Astfel, cu părul presărat cu diamante și perle, cu gâtul și pieptul acoperite cu safire, smaralde și rubine, crea o impresie copleșitoare. De altfel, aceasta era și intenția ei - specula Robert Massie în volumul închinat unei alte împărătese celebre a Rusiei, „Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei” (ALL, 2018).
Masaj la tălpi
Dar, cu toate că era foarte atentă la propria înfățișare, Elisabeta nu-și refuza nicio poftă. Mânca și bea oricât dorea. Săptămânal, se organizau baluri și reprezentații de operă, urmate de supeuri fastuoase și focuri de artificii. Cinele la Curte constau în cincizeci, chiar șaizeci de feluri diferite, dar uneori - spre disperarea bucătarului ei francez - Elisabeta poftea la preparate simple rusești: supă de varză, blini (turte de hrișcă), pastramă de porc cu ceapă. Împărăteasa se culca de obicei foarte târziu și fără tragere de inimă. „La finalul petrecerilor sau recepțiilor oficiale, după ce mulțimea de curteni și oaspeți dispărea, ea se retrăgea în apartamentul personal împreună cu un mic grup de prieteni. După plecarea acestora, deși epuizată, le permitea cameristelor să o dezbrace, dar nu se întindea la somn. Cât încă era întuneric afară - iarna, la Sankt Petersburg, întunericul se prelungea până la ora opt sau nouă dimineața - stătea de vorbă cu câteva dintre doamnele sale, care îi masau tălpile pe rând ca să o țină trează”, mai dezvăluia Robert Massie în lucrarea amintită anterior.
Se culca doar după ce răsărea soarele
În acest timp - continuă relatarea istoricului american -, nu departe, ascuns în spatele draperiilor de brocart ale alcovului imperial, un bărbat îmbrăcat și înarmat stătea întins pe o saltea subțire. Era Ciulkov, credincioasa gardă de corp a Elisabetei, om înzestrat cu puterea stranie de a rezista fără somn și care nu mai dormise într-un pat de douăzeci de ani. În cele din urmă, când razele firave ale soarelui începeau să se strecoare pe fereastră, doamnele plecau. Atunci apărea Razumovski sau oricine se întâmpla să fie favoritul împărătesei în acel moment, și Elisabeta adormea în brațele acestuia. Ciulkov, bărbatul din spatele draperiei, rămânea la post cât timp dormea împărăteasa, uneori până după-amiaza. Ciudate obiceiuri legate de odihnă, nu?
Teama ascunsă
Dar cum de prinseseră rădăcini tocmai în viața celei mai puternice femei din Rusia, o împărăție intimidantă prin vasta întindere, bogăție și numărul supușilor? Răspunsul, surprinzător și nu prea, vine tot de la istoricul Robert K. Massie: „Orele neobișnuite de somn își găseau explicația în teama profundă a Elisabetei de întuneric. Nimic n-o înspăimânta mai tare decât ideea de a dormi noaptea. Regenta Anna Leopoldovna dormea în momentul în care fusese înlăturată de pe tron, iar Elisabeta sufla și-n iaurt pentru a nu avea aceeași soartă”. Spaimele împărătesei erau însă mult exagerate, mai ales că poporul o diviniza. Doar o lovitură de palat i-ar fi putut periclita poziția, dar cine să-i ia locul pe tronul Rusiei?
Bântuită de un băiețel nevolnic
Singura amenințare - explica specialistul în istoria muscalilor Robert K. Massie - era micul țar detronat deja, Ivan al VI-lea, un copil neajutorat închis între zidurile unei fortărețe. Spectrul acelui băiat ghinionist reușea, totuși, să o bântuie pe Elisabeta, răpindu-i somnul. Poate și din cauza acestei neliniști, împărăteasa a tras sforile pentru a-l căsători pe Petru, duce de Holstein (moștenitor atât al tronului Suediei, cât și al celui rusesc) și fiu al surorii sale, Ana (decedată la doar trei luni după naștere), cu Ecaterina, cea care avea să devină, după moartea Elisabetei, Ecaterina cea Mare. Doar un fiu, un moștenitor dăruit de Petru și Ecaterina, dar crescut de Elisabeta, sub directa ei supraveghere, avea să-i confere împărătesei care nu dormea niciodată noaptea pacea sufletească mult visată.
Doamnele chele de la palat
Pentru a nu-i fi amenințată strălucirea la propria Curte, Elisabeta avea grijă ca nicio femeie din anturajul imperial să nu o poată eclipsa. În acest scop, se impuneau, uneori, draconice măsuri coercitive. În iarna anului 1747 - mai relatează istoricul Robert K. Massie în volumul „Ecaterina cea Mare” - împărăteasa decretă ca toate doamnele ei de onoare să se radă pe cap și să poarte peruci negre până când le va crește din nou părul.
Chef cu final neașteptat
Femeile, șocate, vărsară lacrimi amare, dar se supuseră. Nu dură mult și se află și adevăratul motiv din culisele acestui ordin ciudat: după o petrecere, cameristele Elisabetei nu reușiseră să-i mai elimine pudra groasă din păr, care devenise cenușiu și cleios. Singura soluție rămăsese ca împărăteasa să fie rasă pe cap. Nedorind să fie singura femeie cheală de la Palat, Elisabeta poruncise ca multe alte podoabe capilare, neafectate de pudra buclucașă, să cadă secerate de brici.
15.000 de rochii
Se spune că la moartea împărătesei Elisabeta s-au găsit nu mai puțin de 15.000 de rochii în garderoba imperială. Cea mai puternică femeie din Rusia schimba cel puțin două rochii pe zi.
7 fete a avut țarul Petru cel Mare, dintre care au supraviețuit doar două: Elisabeta (care a urcat pe tronul Rusiei) și Anna (mai puțin norocoasă)
„Elisabeta era înaltă, energică, pasională și impulsivă, exact ca tatăl ei, Petru cel Mare. Dar și ușor impresionabilă, precum maică-sa, țăranca rămasă în istorie sub numele de Ecaterina I”, Robert Massie, istoric
„Orele neobișnuite de somn își găseau explicația în teama profundă a Elisabetei de întuneric. Nimic n-o înspăimânta mai tare decât ideea de a dormi noaptea”, Robert K. Massie, istoric
„Regenta Anna Leopoldovna dormea în momentul în care fusese înlăturată de pe tron, iar Elisabeta sufla și-n iaurt pentru a nu avea aceeași soartă”, Robert K. Massie, istoric
Ascuns în spatele draperiilor de brocart ale alcovului imperial, un bărbat îmbrăcat și înarmat stătea întins pe o saltea subțire. Era Ciulkov, credincioasa gardă de corp a Elisabetei”, Robert K. Massie, istoric