Şi erau puţine motive să n-o facă, dacă poziţia era corectă şi ideile sănătoase. Erau timpuri când ctitorii porneau de la idealuri, spre deosebire de dominanta actuală a intereselor personale şi de grup, cu speech-uri ce se constituie în simple exerciţii de marketing.
Dar tocmai din acest motiv, al idealurilor, al faptului că poziţia instituţiilor coincidea cu dezideratul pentru care fuseseră întemeiate, banii reprezentau un instrument de conservare a valorii. Iar ca urmare a atitudinii responsabile, elita era autentică, nu diluată.
Haideţi să ne uităm cum e acum. De la 0,013% din populaţia Statelor Unite, în 1900, ponderea milionarilor s-a majorat la 1,5%. După renunțarea la etalonul aur și, în general, la orice formă de disciplină monetară, numărul milionarilor s-a mărit de peste 400 de ori, iar populaţia a crescut doar de patru ori.
Sunt de acord că etalonul aur nu se mai reîntoarce vreodată şi atunci întrebarea este câţi din cei 1,5% desfăşoară activităţi cu rol social, precum cei 0,013% dinainte? Sau, în aceeaşi ordine, câţi milionari au legătură cu marketingul şi câţi cu activităţi ce permit societăţii un salt calitativ din punctul de vedere al standardului de viaţă? Sau câţi întăresc diviziunea muncii ca să-şi multiplice baza de clienţi în vederea unor câştiguri viitoare? Fiindcă dacă acest lucru nu se produce şi rolul social nu se găseşte în conexiune cu capitalismul adevărat - cu diviziunea muncii şi circulaţia elitelor - are loc o estorcare de fonduri de la populaţie în vederea menţinerii unor false elite.
Or, e nevoie de elite autentice cu scopul de a realiza saltul, de a genera cu ajutorul creativității ofertă, și nu clișee corporatiste via marketing. Pentru că dacă nu se obține suportul tehnologic, se va trece la reprimarea brutală a cererii, dacă acest lucru nu a început deja...
Într-un cadru economic cu multe evenimente, ce au legătură cu pieţele şi cu mâna invizibilă de care vorbea Adam Smith, cu competiţia, sistemul devine stabil, bunăstarea generală se realizează în condițiile în care fiecare individ îşi urmăreşte propriul interes. E ceea ce a teoretizat şi Nassim Nicholas Taleb în „Antifragil”, când arăta că majoritatea lucrurilor au beneficii de pe urma dezordinii, volatilităţii, haosului şi factorilor de stres. Improbabilul, imprevizibilul, nesiguranţa întăresc orice sistem. Iar un grad mai mare de entropie generează încredere şi aşază lucrurile acolo unde le e locul.
Din păcate, când mediu economic nu e atractiv şi lipsesc pieţele pentru ca resursele să fie alocate eficient, entropia nu e întreţinută. Aşa cum se vede la noi, unde toate formaţiunile politice au comportament de partid unic şi iniţiativele legislative sunt menite să conserve puterea. Instituţiile se găsesc foarte departe de scopul pentru care au fost create şi de stabilitatea pe care ar trebui să o asigure societăţii, puterea banilor e diluată, la fel şi consistenţa elitelor.