Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Elon Musk, obiective ambiţioase pentru proiectul de tuneluri dedicate vehiculelor subterane de mare viteză

Elon Musk, obiective ambiţioase pentru proiectul de tuneluri dedicate vehiculelor subterane de mare viteză

Elon Musk a declarat după inaugurarea primului tunel subteran de mare viteză din Los Angeles că următorul pas în cadrul acestui proiect va fi să asigure un flux orar de transport pentru 4.000 de vehicule, care se vor deplasa cu o viteză de aproximativ 249 de kilometri pe oră, relatează joi Xinhua. 

''Următorul pas pentru Boring Company Loop este să aibă un debit mare la viteză ridicată'', a scris antreprenorul pe Twitter. 

Elon Musk a precizat că vehicule similare autobuzelor, dotate cu multe locuri, ar putea transporta peste 100.000 de persoane pe oră prin unul dintre tuneluri, însă compania sa îşi va concentra atenţia pe oferirea unei game variate de vehicule puse la dispoziţia clienţilor. 

''O varietate de vehicule, ca pe drumurile normale, de la maşini mici la autobuze cu multe locuri'', a explicat el, adăugând că pasagerii trebuie să stea ''aşezaţi şi cu centura de siguranţă pentru siguranţă la viteze mari''. 

The Boring Company, fondată de Elon Musk în urmă cu doi ani pentru a reduce ambuteiajele ce paralizează traficul rutier din Los Angeles, a prezentat marţi tunelul din Hawthorne, California. 

Tunelul testat, de circa 1,8 kilometri lungime, începe într-o parcare din apropierea sediului companiei SpaceX, o altă companie aflată în proprietatea lui Elon Musk. Celălalt capăt al tunelului a fost amenajat într-un cartier aflat la circa o milă distanţă, în Hawthorne. 

Costul tunelului prezentat de Elon Musk se ridică la aproximativ 10 milioane de dolari americani. 

Potrivit planului lui Elon Musk, platformele ce vor circula prin tuneluri vor transporta capsule sau maşini printr-o serie de pasaje subterane. Platformele vor acţiona în mod similar unor sănii electrice şi vor transporta maşini sau capsule de-a lungul oraşului, cu viteze de până la 241 kilometri pe oră. 

Tunelul testat iniţial este utilizat pentru cercetarea şi dezvoltarea sistemelor de tuneluri şi transport public proiectate de The Boring Company.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri