Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fără cereale ucrainene până pe 15 septembrie

Fără cereale ucrainene până pe 15 septembrie

de Adrian Stoica    |   

Comisia Europeană urmează să prelungească embargoul privind importurile de cerealele din Ucraina până la data de 15 septembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul polonez al Agriculturii, care a precizat că a primit luni un draft al viitoarei hotărâri pe care Bruxelles-ul urmează să o adopte.

În schimb, Guvernul de la București a preferat să păstreze discreție totală asupra acestui subiect, profitând și de faptul că luni a fost zi liberă în România. La începutul lunii mai Comisia Europeană a impus restricții până pe 5 iunie pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe din floarea soarelui provenite din Ucraina, după ce Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia au reclamat că cerealele ieftine din această țară le falimentează fermierii.

În perioada de interdicție a exporturilor, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele din floarea soarelui provenite din Ucraina vor putea fi vândute în orice altă ţară din blocul comunitar, cu excepția Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei.

 „Am primit de la Comisia Europeană un draft al unei noi reglementări care interzice importurile a patru produse în cele cinci ţări. Data prevăzută în draft este 15 septembrie”, a scris ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, într-o postare pe Twitter, potrivit agenției Reuters. „Acesta este doar un draft, dar eu sper că va intra în vigoare începând de mâine (marți, 6 iunie - n.red.)”, a adăugat oficialul polonez.

Zelenski a cerut eliminarea restricțiilor

UE a liberalizat toate importurile din Ucraina pentru a ajuta autorităţile de la Kiev, iar Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia au devenit rute de tranzit pentru cerealele din această țară care nu au mai putut fi exportate pe mare, din cauza blocării porturilor ucrainene. Recent, cu ocazia discuţiilor cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut un apel pentru eliminarea necondiţionată a tuturor restricţiilor la export impuse produselor agricole ucrainene.

Regulamentul nu va arăta exact așa cum ne dorim noi. Ne-am dorit ca interzicerea importului de produse agricole enumerate în document să fie în vigoare până la sfârșitul anului. Între timp, va acoperi perioada până pe 15 septembrie. Acest lucru ne dă însă timp să negociem o prelungire a acestui termen.

Robert Telus, ministrul polonez al Agriculturii

Se așteaptă al doilea pachet de sprijin pentru fermieri

În România au intrat cantități mari de grâu, care nu au mai tranzitat țara pentru exportul către alte state, ci s-au vândut aici la prețuri mici.

În această perioadă se așteaptă deblocarea celui de-al doilea pachet de sprijin pentru fermierii afectați de importurile ieftine din Ucraina. El va fi direcționat către fermierii care produc cereale și semințe oleaginoase din Polonia, România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia.

Comisia Europeană urmează să aloce astfel:

- 9,77 de milioane de euro pentru Bulgaria,

- 15,93 de milioane de euro pentru Ungaria,

- 39,33 de milioane de euro pentru Polonia,

- 29,73 de milioane de euro pentru România,

- 5,24 de milioane de euro pentru Slovacia.

Ucraina anunță planul B

Ucraina este pregătită să continue să exporte cereale pe Marea Neagră, ca parte a unui „plan B”, fără sprijinul Rusiei, dacă Moscova iese din actualul acord, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute ministrul ucrainean al Agriculturii, Mikola Solski. Acesta a afirmat că Rusia a blocat deja utilizarea principalului port ucrainean de la Marea Neagră, Pivdenni, în pofida existenţei acordului, şi permite ca doar o navă pe zi să plece şi să livreze alimente ucrainene către alte ţări.

La rândul său, Rusia spune că va permite trecerea mai multor nave, dacă toate părţile implicate în acordul privind cerealele sunt de acord să deblocheze tranzitul amoniacului rusesc pentru export printr-o conductă ce traversează teritoriul ucrainean până la Pivdenni.

Guvernul Ucrainei a creat un fond special de asigurare de 547 de milioane de dolari pentru companiile ale căror nave ar veni în porturile ucrainene din Marea Neagră în cadrul unui nou acord, a precizat ministrul. „Dacă suntem complet blocaţi, ceea ce aproape s-a întâmplat (deja) de fapt, atunci transportatorii pot merge (prin) acest coridor cu o asigurare garantată de guvernul nostru”, a declarat Solski.

Proprietarii de nave pot avea încredere „suficient de mare” în faptul că armata ucraineană şi apărarea sa aeriană „îşi pot face treaba”, a afirmat acesta. Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al ONU a anunțat că Rusia i-a informat pe oficialii care supraveghează exportul de cereale ucrainene că Moscova va limita înregistrările în portul Pivdenni până când toate părţile vor fi de acord să deblocheze tranzitul amoniacului rusesc.

Cu recolta de grâu din sezonul 2022/2023 de circa 9 milioane de tone, cu 500.000 de tone în stocuri reportate la sfârșitul sezonului anterior, un consum intern de 3 milioane de tone și 4 milioane de tone la exporturi, fermierii români aveau în depozite peste două milioane de tone la sfârșitul lunii martie.

Subiecte în articol: embargo cereale ucrainene
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri