Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron semnalează că nu subestimează nemulţumirile cetăţenilor privind reforma pensiilor

Macron semnalează că nu subestimează nemulţumirile cetăţenilor privind reforma pensiilor

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a transmis, vineri, că nu subestimează nemulţumirile cetăţenilor şi ale sindicatelor privind reforma pensiilor, fără însă a stabili vreo întâlnire cu liderii sindicali.

"Nu subestimez nemulţumirea pe care sindicatele o transmit, reflectând temerile a numeroşi francezi preocupaţi că nu vor mai ieşi niciodată la pensie", a declarat Emmanuel Macron într-un răspuns trimis liderilor sindicali care cer o reuniune de urgenţă privind planul reformei pensiilor.

Preşedintele Franţei nu a stabilit nicio întâlnire cu liderii sindicali, dar, conform cotidianului Le Figaro, a salutat faptul că protestele s-au derulat "în spiritul responsabilităţii".

Principalele centrale sindicale din Franţa pregătesc noi proteste masive faţă de o iniţiativă legislativă care prevede creşterea vârstei de pensionare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: emmanuel macron reforma pensii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri