Jurnalul.ro Ştiri Externe Emmanuel Macron spune că va face probabil ''ceva complet diferit'' de politică după 2027

Emmanuel Macron spune că va face probabil ''ceva complet diferit'' de politică după 2027

de Redacția Jurnalul    |   

Emmanuel Macron a anunţat miercuri că va face probabil ''ceva complet diferit'' de politică după 2027, după zece ani în funcţia de preşedinte al Franţei, transmite AFP.

''Este probabil să fac ceva complet diferit când voi termina'' în 2027, la capătul a două mandate de preşedinte al Republicii, a mărturisit Macron în timpul unei întâlniri cu studenţi de la Universitatea din Astana.

Încurajându-i pe studenţii kazahi să se ''implice în viaţa politică şi în opţiunile publice'', şeful statului francez a afirmat că ''politica nu este exclusivitatea unei mâini de oameni''.

''În democraţie, viaţa publică este a voastră. Sunt, aşadar, responsabilitatea şi datoria voastre şi cred că este o experienţă magnifică'', a continuat Emmanuel Macron.

''Vă spun acest lucru întrucât nu eram membru al unui partid politic, nu eram un om politic, cu câteva luni înainte de a fi ales preşedinte'' în 2017, a subliniat Macron, care a fost secretar general adjunct al Palatului Elysée în perioada 2012-2014, apoi ministru al economiei (2014-2016), înainte de a participa la scrutinul prezidenţial francez din 2017.

În timpul discuţiei de 50 de minute cu studenţii kazahi, şeful statului francez a apărat politica sa de echilibru între ''libertate şi ordine'', insistând pe necesitatea ''păstrării spiritului rezistenţei'' chiar şi atunci când acţiunea sa este ''impopulară''.

''Este nevoie de două'', stânga şi dreapta, ''nu se poate merge cu un singur picior'', a spus el, citându-l pe generalul Charles de Gaulle, potrivit căruia ''stânga este mişcarea, dreapta este ordinea''.

Preşedintele francez a enunţat, de asemenea, ''cele trei principii de acţiune ale sale: a explica lucrurile, a rezista în acţiune şi a fi ataşat de rezultate''.

''Este vorba despre a explica de fiecare dată, de a spune lucrurile când le pot face, inclusiv când ele sunt impopulare'', a subliniat el, referindu-se la dificila reformă a pensiilor adoptată în primăvara acestui an.

''Apoi trebuie să rezişti în acţiune şi să ai spirit de rezistenţă chiar şi atunci când acest lucru este impopular, pentru că nu trebuie cedat în faţa demagogiei. În fine, este important să fii ataşat de rezultate, de fapte, şi să vezi dacă asta schimbă cu adevărat viaţa oamenilor'', a încheiat preşedintele francez.

Subiecte în articol: emmanuel macron politica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri