Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerț și războiul din Ucraina

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerț și războiul din Ucraina

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele francez Emmanuel Macron îl va îndemna probabil pe președintele chinez Xi Jinping, care sosește duminică într-o vizită la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale și să își folosească influența pe care o are asupra Rusiei în legătură cu războiul din Ucraina.

Președintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, așteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să își folosească influența pe care o are asupra Rusiei în legătură cu războiul din Ucraina.

Este puțin probabil însă ca speranțele lui Macron să fie îndeplinite cu ușurință într-o perioadă în care disputele comerciale dintre Europa și China sunt în creștere, relatează Reuters.

Franța susține o anchetă a Uniunii Europene privind exporturile de vehicule electrice chinezești, iar în ianuarie Beijingul a deschis o investigație privind importurile de brandy, în mare parte de producție franceză, o mișcare considerată drept o ripostă față de un set tot mai mare de anchete ale UE.

"Vrem să obținem reciprocitatea schimburilor și să se țină cont de elementele securității noastre economice", a declarat Macron într-un interviu acordat duminică ziarului francez La Tribune, înaintea vizitei de două zile a lui Xi, prima sa deplasare în regiune în ultimii cinci ani.

De asemenea, Franța intenționează să determine China să preseze Moscova să oprească operațiunile din Ucraina.

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri