Jurnalul.ro Timp liber Hobby En garde! Învață arta de a mânui floreta sau spada

En garde! Învață arta de a mânui floreta sau spada

de Oana Portase    |   

Perioada sărbătorilor este momentul în care ne dăm voie să dormim mai mult și să mâncam ceva mai nesănătos, dar cu atâtea sarmale și cozonaci pe masă ar trebui să ne gândim și la sănătatea noastră. Mișcarea este antidotul perfect pentru kilogramele în plus și pentru inimă. Însă mișcarea nu trebuie să fie neapărat alergatul pe bandă sau trasul de fiare, putem introduce activitatea fizică în viața noastră sub diverse forme. Putem descoperi sporturi noi și să ne petrecem timpul liber într-un mod inedit.

 

Povestea celor trei mușchetari ne-a fascinat încă din copilărie și mulți s-au imaginat mânuind spada în garda regelui Franței. Visul poate deveni realitate. În ziua de azi, oricine poate învăța tainele spadelor și floretelor. Scrima este de fapt arta de mânui armele albe, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a dezvoltat ca activitate de agrement. Acum este un sport de combat în care armele folosite sunt floreta, spada și sabia. Scrima este inclusă în programul olimpic încă de la prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne din 1896.

Scrima ca hobby

Teo Moisuc, campion la scrimă, a povestit pentru Jurnalul Național despre beneficiile și frumusețile acestui sport. Teo a înființat alăuri de Iulian Teacă, și el campion, Asociația Club Sportiv FLORETA, singurul club de scrimă din Timișoara. Cei doi au porțile deschise atât pentru copiii care vor să facă performanță, cât și pentru adulții care caută metode de relaxare. “Scrima este o disciplină sportivă care solicită complex organismul sportivului având efecte importante asupra dezvoltării îndemânării, vitezei, forţei, rezistenţei, orientării rapide, hotărârii, simţul ritmului şi a timpului, pune la încercare voinţa şi fantezia scrimerului, întăreşte spiritual de luptă, capacitatea de concentrare şi reacţionare în situaţiile diferite din luptă. Astfel practicarea scrimei ajută la dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltă principalele calităţi motrice, forţă, rezistenţă, viteză, capacitatea de a alege în mod rapid într-o situaţie dificilă.”, explică Teo Moisuc.

De ce investiţii este nevoie

Oricine poate practica acest sport, ne spune Teo. Copii, persoane trecute de prima tinereţe, oameni simpli, corporatişti, nu contează atât timp cât există voință și dorința de a învăța ceva nou. Copiii ar trebui să înceapă practicarea scrimei de la vârsta de 7-8 ani chiar 10 ani. Cei mici trebuie să înțeleagă acest sport pentru că solicită creierul foarte mult.

Echipamentul este costisitor, iar acest sport poate cere bani în timp. Clubul celor doi campioni pune la dispoziție și echipamentul necesar pentru cei care merg la cursuri. În primii ani, echipamentul pentru un copil este de aproximativ 200 de euro, dar în timp costurile cresc și cele necesare pot depăși 500 de euro.

Intuiție și fairplay

Scrima este un sport extrem de complex și cu mult fairplay. În ziua de azi, scrima modernă poate fi practicată cu trei tipuri de armă: floreta, spadă și sabie. Fiecare armă are reguli diferite și zone de valabilitate pe corp. Floreta are o lamă subțire, ușoară, flexibilă și o gardă mică sub formă de pâlnie; sabia are o lamă ușoară și lată și o gardă bombată, iar spada are o lamă rigidă triunghiulară secționată în lung și o gardă largă sub formă de pâlnie.

Politețea și respectul față de oponent caracterizează comportamentul scrimerului. Întotdeauna o strângere de mână finalizează un asalt. Pe lângă beneficiile fizice, acest sport ne ajută să ne ascuțim mintea. Trebuie să ne analizăm adversarul, să-i anticipăm mișcările, să intuim atacurile și să planificăm. Tehnicile ne pot ajuta și în viața de zi cu zi când suntem nevoiți să luăm decizii rapide.

Casetă

ȚINUTA REGULAMENTARĂ

o mănușă pentru mâna înarmată (cu o manșetă conductoare la sabie)

un costum alb (bluză și pantalon)

un plastron de protecție purtat sub costum, în partea brațului înarmat

o vestă conductoare sau lamé (la floretă și la sabie)

o protecție de piept (pentru femei)

ciorapi trei sferturi

pantofi

 

BENEFICIILE SCRIMEI

Crește randamentul profesional

Crește capacitatea organismului după efort

Îmbunătățește capacitatea de concentrare și de luare a unor decizii rapide

Ridică moralul

Reduce stresul

Sporește vitalitatea

Întârzie procesul de îmbătrânire precoce

 

“Clubul îşi asumă responsabilitatea pentru atingerea înaltei performanţe. De asemenea, ne vom implica în activităţi cu caracter social, care să vizeze revigorarea interesului pentru sport al tinerilor şi acordarea sprijinului necesar celor mai talentaţi şi fără posibilităţi materiale.”, mai spune Teo Moisuc.

În România, există peste 45 de cluburi de scrimă dintre care cele mai multe sunt în București. Cursurile de scrimă la cluburile private ajung la 200 de lei, iar echipamentul este deseori asigurat în acești bani.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri