Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Batalie pentru funcţii importante in conducerea Engie

Batalie pentru funcţii importante in conducerea Engie

Consiliul de Administraţie al grupului francez de utilităţi Engie a recomandat patru candidaţi pentru a prezida instituţia, inclusiv directorul operaţional al Airbus, Fabrice Bregier, şi directorul general al Solvay, Jean-Pierre Clamadieu, a anunţat postul de televiziune BFM Business.

 

Ceilalţi doi sunt Frederic Lemoine, fost director al firmei de investiţii Wendel, şi Yann Delabriere, director în cadrul companiei Zodiac. Engie a informat că a decis să păstreze separate funcţiile de preşedinte şi director general al Consiliului de Administraţie.

Potrivit presei franceze, directorul general al Engie, Isabelle Kocher, a sugerat combinarea celor două funcţii, după iesirea la pensie a actualului preşedinte, Gerard Mestrallet, în mai. Ideea a fost insa respinsa de Executivul francez, iar Consiliul de Administraţie analizează patru candidaţi pentru a-i succeda lui Mestrallet.

Reprezentanţii Engie au refuzat să comenteze informaţiile. Statul francez, cel mai mare acţionar al Engie, cu o participaţie de 24,1%, are cinci reprezentanţi în Consiliul de Administraţie, format din 19 membri. Sub conducerea lui Kocher, Engie a implementat un vast plan de transformare, care prevede că, până la sfârşitul lui 2018, grupul va vinde active în valoare de 15 miliarde de euro, va investi 22 miliarde de euro, în ideea ca activităţile reglementate să fie responsabile pentru 85% din profitul operaţional în 2018 faţă de 50% în 2015.

Engie a stabilit un obiectiv de reducere cu 10% a emisiilor de CO2 până în 2020, majorarea capacităţilor sale de energie regenerabilă cu 50% în perioada 2009 - 2015 şi creşterea eficienţei energetice cu 40% până în 2018. Pe piaţa din România, Engie este prezentă în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice şi de mediu.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri