Jurnalul.ro Cultură Muzica Enrique Iglesias promovează un concert de binefacere la Lisabona alături de Cristiano Ronaldo

Enrique Iglesias promovează un concert de binefacere la Lisabona alături de Cristiano Ronaldo

Enrique Iglesias va ceda un procent din încasările viitorului său concert de la Lisabona în scopuri caritabile - mai concret 7 % - cifră ce coincide cu numărul de pe spatele tricoului lui Cristiano Ronaldo, vedeta clubului Real Madrid, care a anunţat pe reţelele de socializare această ştire, preluată joi de EFE. 

"Sunt foarte fericit să anunţ acest gest alături de prietenul meu", a declarat internaţionalul portughez pe contul său oficial de Twitter, sub haştagul: '7solidar'. 

Mesajul a primit o replică aproape instantanee din partea lui Enrique Iglesias, care a răspuns: ''Sunt onorat să-mi pot aduce contribuţia la o cauză atât de uimitoare alături de @cristiano!! Mulţumesc, campionule!!''. 

Concertul, care va avea loc pe 30 mai la Altice Arena din Lisabona, va ajuta la strângerea de fonduri pentru IPO (Institutul Portughez de Oncologie). 

Sony Music nu a putut confirma deocamdată agenţiei EFE dacă ilustrul jucător de fotbal portughez, copleşit de angajamentele sale sportive, va putea fi prezent la acest eveniment muzical, care a promis că "va face tot posibilul" să participe. 

Spectacolul din capitala Portugaliei va fi cel mai apropiat de ţara natală a lui Enrique Iglesias, care în prezent îşi promovează noul său single, 'Move to Miami', şi care după Lisabona va concerta la Moscova (1 iunie) şi la Copenhaga (3 iunie).AGERPRES

Subiecte în articol: enrique iglesias concert caritabil
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri