Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

de Redacția Jurnalul    |   

Având în vedere creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați, Ministerul Sănătății a declarat marți epidemie de rujeolă la nivel național.

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă.

În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel național, în 29 de județe.

Ministerul Sănătății va derula o campanie de informare a părinților, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderență la programul de vaccinare, transmite Ministerul.

„Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații. Menționăm că acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani. Recenta adoptare a Strategiei Naționale de Vaccinare are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare”, transmite Ministerul Sănătății.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: epidemie rujeola
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri