Episcopul Huşilor, PS Ignatie, a acordat, la o lună de la învestirea în funcţie, un interviu, în care vorbeşte despre proiectele sale - în special în domeniul social şi de atragere a tinerilor către Biserică, dar şi despre situaţia Bisericii Ortodoxe Române în general, în contextul în care, potrivit unor sondaje, încrederea în această instituţie ar scăzută în ultima perioadă.
Totodată, PS Ignatie şi-a manifestat dezacordul faţă de anumite derapaje ale unor slujitori ai Bisericii şi le-a recomandat preoţilor să nu se transforme în "mercenari spirituali", ci să rămână apropiaţi de oameni, să le arate calea spre credinţă. El a explicat că "orice preot trăieşte din daniile, din donaţiile credincioşilor, însă el nu poate să transforme slujirea preoţească într-o sursă de corupţie, într-o iubire de bani, care periclitează însăşi misiunea lui". "Prin urmare, orice preot care se concentrează numai pe câştig se compromite şi îşi provoacă propria asfixiere spirituală, transformându-se într-un mercenar", susţine episcopul Huşilor.
Întrebare: A trecut o lună de la momentul instalării dumneavoastră în funcţia de episcop al Huşilor. Preasfinţia voastră, care ar fi, după un scurt bilanţ, situaţia pe care aţi găsit-o judeţ?
PS Ignatie: Este greu să fac o evaluare după o lună de la învestirea mea ca episcop în acest judeţ. Aş putea mai mult să vă împărtăşesc anumite experienţe, anumite trăiri pe care le-am avut din interacţiunea cu credincioşii, cu preoţii şi cu alte persoane care locuiesc aici, în judeţ. Există foarte multe aşteptări de la Biserică, nu atât de la mine - pentru că nu sunt eu cel care întrupează sau concentrează imaginea Bisericii. Biserica o formăm cu toţii: episcopi, preoţi şi credincioşi. Aş putea să vă împărtăşesc ca pe o certitudine, chiar dacă este vorba despre o lună de experienţă pastorală, şi e un lucru general valabil, nu doar la Vaslui, că oamenii au nevoie de foarte multă dragoste şi, ca să folosesc un termen din lumea laică, au nevoie de empatie. Această sete de dragoste, de relaţie sinceră, de relaţie autentică între păstor, între preot, episcop şi credincios, este general valabilă. Este atât de important ca în spaţiul sacru să avem capacitatea de a dărui ceea ce nu pot găsi aceşti oameni în societatea civilă. Poate acasă, la locul de muncă, în familie, nu primesc dragoste şi înţelegere, nu primesc fărâma aceea de atenţie, iar noi suntem chemaţi să compensăm aceste nevoi prin tot ceea ce facem, prin slujbă, prin cuvântul de învăţătură, prin interacţiunea directă. Această societate este, din păcate, fragmentată de corupţie, şantaj, minciună grosolană şi, atunci, de la contactul pe care îl au cu Biserica, oamenii aşteaptă altceva.
Întrebare: Aţi fost numit în această funcţie după ce în eparhia pe care o conduceţi au fost anumite probleme. Cum au afectat acestea preoţii, oamenii simpli din zonă, dar şi Biserica, în general?
PS Ignatie: Eu nu am simţit lucrul acesta şi am un contact direct cu credincioşii. Nu am simţit că oamenii ar fi afectaţi, nici nu mi-a spus nimeni, deocamdată, că, din cauza acelor incidente care fac parte deja din trecutul acestei episcopii, credinţa oamenilor s-a diminuat sau relaţia lor cu Biserica a fost fracturată. Noi ar trebui să fim foarte smeriţi, dar ceea ce vă asigur, cu toată lipsa de smerenie, este că voi fi mereu în rândul credincioşilor. Nu e nevoie să fac un efort pentru a fi cât mai apropiat de oameni, pentru că asta este menirea noastră, noi suntem puşi să-i slujim pe oameni şi pe Dumnezeu. Ca să mă exprim tot în termeni laici, aceasta este fişa postului, deşi e mai mult decât fişa postului. Eu nu joc un rol, sunt lucruri pe care mi le-am asumat, care fac parte structural din mine.
Întrebare: Care este acum atmosfera la Seminarul Teologic "Ioan Gură de Aur" din Huşi, unde s-a vehiculat că ar fi fost anumite derapaje de ordin moral? Aveţi în vedere măsuri noi în Regulament, privind respectarea moralei creştine în seminar?
PS Ignatie: Nu am constatat, în cele câteva săptămâni petrecute la Huşi, că ar fi o problemă de natură morală la Seminarul Teologic, dar dacă voi constata, evident că voi acţiona în consecinţă. Am avut o întâlnire cu corpul profesoral şi cu elevii, chiar de hramul instituţiei, dar nu am constatat să fie probleme. S-a sugerat în media că ar fi fost anumite probleme, dar ele au fost evidenţiate de persoane care nu mai activează la seminar. Dacă voi vedea derapaje de ordin moral, eu voi lua măsuri, însă niciodată nu voi ţine cont de zvonistică.
Întrebare: Care ar fi, din ceea ce aţi constatat până acum, diferenţa dintre experienţa dumneavoastră anterioară, ca episcop în Diaspora şi ceea ce aţi găsit la Vaslui, unde e o comunitate mai restrânsă, cu oameni foarte credincioşi, dar şi o zonă mai săracă şi care credeţi că vor fi provocările noii funcţii?
PS Ignatie: Sigur că există diferenţe majore, în primul rând de context. Una este să fii episcop sau preot în Diaspora, unde nu dispui de lăcaşuri de cult, unde cei mai mulţi dintre preoţi sunt nevoiţi să îşi caute un loc de muncă secular pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi. Ei nu pot să trăiască de la altarul la care muncesc, pentru că şi în Sfânta Scriptură se spune că preotul trebuie să trăiască de la altarul la care munceşte. Apoi, în Occident, o foarte mare problemă sunt distanţele. Sunt parohii la o distanţă şi de 200 - 300 de mile. Un preot dacă este numit într-un oraş în care există un mic nucleu de români, el nu primeşte 'cadou' un anumit număr de enoriaşi. În România, dacă un preot este numit într-un loc, el ştie că are un anumit număr de credincioşi, un anumit număr de familii de care trebuie să aibă grijă. În Occident trebuie ca preotul să meargă să-i caute, să-i identifice, să meargă în întâmpinarea lor. Nu aş vrea să insist pe diferenţele dintre tipurile de pastoraţie din Occident şi din România. Legat de faptul că aici este o zonă săracă, pe mine nu mă interesează acest aspect. Mă interesează să pot să mă concentrez, să pot să plusez bogăţia spirituală din sufletele oamenilor, care poate într-un fel să fie o proptea, un reazem în faţa tuturor dificultăţilor pe care ei le întâmpină în viaţa de zi cu zi. Sigur că nu vreau să fiu un idealist şi să fac abstracţie de aspectul acesta material, de problemele concrete cu care se confruntă oamenii. Dimpotrivă, mi-am luat ca proiect pastoral să dinamizez activităţile legate de implicarea în proiecte sociale. Pentru mine, adevărata comoară sunt sufletele oamenilor. Este un text absolut superb în Evanghelie, care spune că sufletul unui om valorează mai mult decât lumea întreagă.
Întrebare: Aţi menţionat, la o întâlnire cu preoţii din Vaslui, că aveţi o oarecare nemulţumire cu privire la faptul că unii slujitori ai Domnului s-au transformat în "mercenari spirituali". Care este mesajul pe care îl transmiteţi preoţilor din Vaslui?
PS Ignatie: Nu am făcut referire la preoţii din Episcopia Huşilor, pentru că nici măcar nu îi cunosc pe toţi, a fost un cuvânt de învăţătură pe care l-am rostit într-o parohie, plecând de la un text din Evanghelie, în care Hristos ne spune că păstorul cel bun îşi pune inima pentru oile lui, iar pe păstorul care este plătit, nu-l doare inima de oile lui. Orice preot trăieşte din daniile, din donaţiile credincioşilor, însă el nu poate să transforme slujirea preoţească într-o sursă de corupţie, într-o iubire de bani, care periclitează însăşi misiunea lui. Prin urmare, orice preot care se concentrează numai pe câştig se compromite şi îşi provoacă propria asfixiere spirituală, transformându-se într-un mercenar. Nu trebuie că cădem nici în cealaltă extremă, pentru că am văzut că există această tendinţă. Am vrea ca preoţii să trăiască în condiţii foarte precare din punct de vedere material şi toţi ceilalţi din societate să huzurească. Mi-am luat ca deziderat ca, atunci când slujesc într-un oraş în zi de sărbătoare, în aceeaşi zi, să am în oglindă şi parohiile cele mai sărace din localităţile limitrofe acelui oraş. Când m-am dus, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, într-o parohie din Vaslui, căreia nu o să-i dau numele, într-un sat cu populaţie îmbătrânită, am văzut un preot care avea o bucurie că tot ceea ce face face pentru Dumnezeu. M-am întrebat care dintre cei extrem de vocali în a critica misiunea Bisericii ar avea capacitatea şi disponibilitatea să trăiască în satul acela izolat şi, mai mult decât atât, să se ocupe de proiecte, să reabiliteze o biserică, să construiască o casă parohială şi, ceea ce este absolut esenţial, să se ocupe de credinţa acelor oameni pe care toţi îi abandonează. Cine rămâne să aibă grijă de sufletul şi credinţa acestor oameni? Preotul. Şi era un preot tânăr, de 28 de ani, nu unul de 40, de 50 de ani sau de 70 de ani, care ar putea fi structurat pe o anumită mentalitate şi obişnuit cu viaţa de la ţară. Majoritatea tinerilor care ştiu ce înseamnă viaţa urbană nu ar merge într-un sat cu 50 de oameni. Ei, eu am întâlnit astfel de preoţi, care pentru mine sunt de toată cinstea.
Întrebare: Greşesc cu ceva acei preoţi care dezvoltă afaceri pe lângă Biserică?
PS Ignatie: Aici cred că ar trebui să facem nişte departajări semantice. Când spui afacere, are şi o conotaţie negativă şi una pozitivă. Dacă este o afacere legală - şi aş numi-o mai degrabă o sursă legitimă de venit, dacă se plătesc impozite la stat, iar activitatea nu intră în contradicţie cu statutul de preot - nu văd o problemă. De exemplu, eu n-aş putea să fiu de acord ca un preot, chiar dacă plăteşte impozite, să deschidă un birt, o crâşmă. Însă dacă un preot se ocupă de apicultură sau îşi deschide o mică fermă agricolă, acestea sunt lucruri absolut extraordinare. Sunt preoţi care nu reuşesc să-şi asigure salariul. Şi legat de salariu sunt anumite dezinformări, pentru că preoţii nu au salariul primit integral de la stat, sunt şi fondurile proprii, iar dacă un preot este într-o parohie săracă, cu oameni în vârstă, el trebuie să-şi întregească venitul şi aşa mic. Noi avem chiar o parabolă în care se vorbeşte de înmulţirea talanţilor. Pune-ţi în mişcare talanţii pe care ţi i-a dat Dumnezeu, dar cu condiţia să nu fie ceva incompatibil cu statutul tău de preot. Dacă tu poţi avea asemenea sursă de venit legală, de acolo te ajuţi şi pe tine şi pe familia ta, dar ajuţi şi pe cei din satul tău, poţi organiza anumite proiecte sociale.
Întrebare: Are în acest moment Biserica Ortodoxă din România o problemă de încredere?
PS Ignatie: Sigur că se fac foarte multe sondaje de opinie în care se afirmă că această încredere a scăzut vertiginos. Poate va scădea şi de acum încolo. De ce? Pentru că Biserica are o altă agendă decât ceea ce ne oferă societatea seculară. Rostul Bisericii este de a intra în opoziţie cu toate aceste derapaje morale, de corupţie, tot ceea ce ţine de etică şi, desigur, cele care ţin de toată nebunia acesta a ideologiei gender. Oricum, Biserica va ajunge într-o situaţie în care nu se va bucura de o foarte mare încredere, pentru că va intra în opoziţie cu societatea, care, din păcate, este într-un proces galopant de secularizare. Pentru mine, nu este o foarte mare problemă. Hristos în Evanghelie ne zice aşa: "Dacă m-au prigonit pe mine, şi pe voi vă vor prigoni!". Credeţi că Hristos că s-a bucurat de o foarte mare încredere în vremea lui, din partea contemporanilor săi? Să fim foarte serioşi, îi avea pe cei 12 apostoli, avea femeile mironosiţe şi cam atât. În rest, percepţia asupra lui Hristos care era? Că e un şarlatan. Îmi cer iertare că vorbesc astfel despre Cel în care cred atât de mult. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu derapajele din Biserică, nu vreau să legitimez astfel de lucruri, dar nici nu trebuie să fim obsedaţi de aceste sondaje, ca şi cum ni se termină misiunea. Eu nu mă pricep foarte bine, pentru că nu sunt sociolog, chiar nu ştiu care sunt eşantioanele de oameni, unde sunt făcute sondajele, dar nu am o certitudine. E dreptul meu să mă îndoiesc că aceste sondaje sunt sută la sută relevante. O spun de pe poziţia diletantului şi admit că s-ar putea să greşesc.
Întrebare: Printre priorităţile anunţate la preluarea funcţiei aţi amintit implicarea Bisericii în proiecte sociale şi atragerea tinerilor către Biserică. Cum se vor concretiza aceste intenţii?
PS Ignatie: Aceste intenţii aş vrea să le concretizez, într-o primă fază, prin nişte parteneriate cu anumite parohii din Marea Britanie sau din ţări pe unde am slujit eu. Românii în Diaspora sunt puţin mai înstăriţi şi o parte din câştigul lor ar putea să-l pună la dispoziţia acestor proiecte sociale ale noastre. Deja avem trei parohii din Marea Britanie care ne-au rugat să identificăm, în anumite sate, copii care au nevoie de ajutor sau oameni în vârstă cărora să le facem o bucurie de Crăciun. Sunt şi câteva proiecte tradiţionale ale Episcopiei Huşilor, nu sunt eu deschizător de drumuri pe linia aceasta. Avem burse oferite de Episcopia Italiei unui număr de 80 de elevi, într-un proiect numit "Braţele părinteşti" şi mai sunt alte proiecte pe care le vom continua. În acelaşi timp, dorim înfiinţarea unor centre sociale. Am constatat cu o oarecare surpindere că încă este destul de greu să mi se transmită care ar fi nevoile concrete, pe ce ar trebui să ne axăm - copii defavorizaţi, centre pentru oameni în vârstă sau îngrijire la domiciliu. Pe toate le am în lucru, am identificat deja un consilier social şi, împreună cu instiuţiile publice locale, vom face un parteneriat, ca să ne concentrăm pe proiectele sociale. Sigur, ele necesită timp, nu se pot face de pe o zi pe alta. E nevoie de oameni care să fie pregătiţi pentru a accesa fonduri. Eu am fost preot la Alba Iulia, judeţ în care erau în derulare foarte multe proiecte sociale, pe lângă parohii, pe lângă mănăstiri, pe lângă Episcopie. Am o intuiţie, ştiu cum ar trebui să se deruleze lucrurile, dar e nevoie şi de o echipă pe care trebuie s-o formăm.
Întrebare: Aţi afirmat cu diverse ocazii că este necesar ca Biserica să pătrundă mai mult în mediul on-line, pe reţelele de socializare. Are nevoie Biserica să se modernizeze?
PS Ignatie: A fost creată pagina de Facebook a Episcopiei Huşilor şi ne gândim să folosim tot ceea ce se poate să punem în slujba Bisericii. Partea cea mai importantă nu este deschiderea unui cont, asta se poate face într-o clipită, pe Instagram, Twitter, oriunde. Important este mesajul pe care îl transmiţi, limbajul pe care îl foloseşti. Dacă este un limbaj care nu prezintă niciun fel de "haide-ncoace", putem folosi oricâte reţele vrem, nu vom avea niciun impact. Avem nevoie de un mesaj actual, la care să percuteze tinerii. Munca cea mai grea pentru Biserică este să găsească un limbaj adecvat pentru tinerii de astăzi, pentru lumea în care noi trăim.
Întrebare: Ar exista anumite lucruri care v-ar putea determina să plecaţi din funcţia de episcop al Huşilor?
PS Ignatie: Pentru un păstor ce primeşte spre slujire o eparhie, indiferent cât de greu ar putea să fie, el nu-şi poate părăsi niciodată turma. Inevitabil, vor fi momente de răstignire, mă pregătesc pentru ele, pentru că şi Hristos a fost răstignit. Eu, care sunt un păcătos, cu ce m-aş putea eu diferenţia de Hristos, care este sfânt, perfect, desăvârşit? Dacă a fost răstignit Hristos, care a dăruit numai dragoste şi a dăruit viaţa Lui, făcându-i pe oameni să descopere ce e dragostea autentică, eu să nu mă pregătesc de răstignire? Dacă mă identific cu cel pe care îl slujesc, ar trebui să mă gândesc că Hristos, atunci când era pe cruce, chiar dacă a primit priviri piezişe şi nerecunoştinţă, nu a zis că se dă jos şi că nu mai iubeşte oamenii. Asta înseamnă dragostea hristică, să-l iubeşti pe cel de lângă tine şi atunci când el nu merită să fie iubit.
Întrebare: S-a discutat în ultimul timp - şi astfel de discuţii apar după organizarea unor mari pelerinaje - despre comportamentul nepotrivit al unor credincioşi. Unde este limita dintre credinţa adevărată şi acea atitudine care poate duce cu gândul la un fanatism religios? Ce poate face Biserica pentru ca oamenii care îi calcă pragul să nu fie catalogaţi drept "pupători de moaşte"?
PS Ignatie: Fie că vorbim de pelerinajul de la Iaşi, la Sfânta Parascheva, fie că e vorba de cel de la Bucureşti, la Sfântul Dimitrie cel Nou sau de cel din Transilvania, de la Nicula, care sunt cele mai mari pelerinaje din ţară, din punctul meu de vedere, cred că este utopic să ne gândim că putem transforma credincioşii care merg la aceste pelerinaje într-un soi de oameni care să se comporte "la şubler" din punct de vedere moral. Sunt inevitabile aceste efuziuni de credinţă, dar expresia "pupători de moaşte" nu are nicio legătură cu această efuziune. Geneza acestei expresii - şi chiar am urmărit fenomenul în mediul on-line, deci vorbesc în cunoştinţă de cauză - nu porneşte din faptul că aceşti oameni mai au astfel de efuziuni şi poate chiar nu se comportă în cel mai manierat mod. Eu am fost la asemenea pelerinaje, am stat şi zece ore printre credincioşi, am văzut cum se comportă majoritatea dintre ei. Presa, din nefericire, este cea care pescuieşte anumite excepţii, cum unul fumează, cum unul se enervează sau îşi pierde răbdarea. Mie mi se pare că aceasta este o privire unilaterală, reducţionistă asupra a ceea ce înseamnă fenomenul pelerinajului. Expresia "pupător de moaşte" are drept geneză o atitudine militant-ateistă şi total intolerantă, ce provine de la persoane care practică un dublu standard, o ipocrizie fără margini. Pe sticlă, unde se vede că accesul lor este pentru o anumită categorie de oameni, pozează în persoane extrem de tolerante, iar în mediul on-line vin cu expresii absolut denigratoare. M-am uitat la un moment dat pe contul de Facebook al unui personaj, foarte vocal şi foarte prezent în mass-media. E dreptul său, evident, dar nu e normal să se erijeze la televizor într-un apostol al toleranţei şi, în rest, să aibă un limbaj absolut intolerant şi denigrator la adresa Bisericii. Am văzut postată de acest personaj o fotografie cu nişte copii, care sunt probabil într-un laborator de chimie şi sunt atenţi la experimentele făcute de profesoara lor, şi, în dedesubtul paginii, nişte copilaşi cu icoane în mână, într-o sală de clasă. Sus este pus drept text cum că aşa ar trebui să trăim noi în post-modernitate, iar jos se spune că acei copii sunt în Evul Mediu. Pe lângă faptul că această etichetare este total nedreaptă, mie mi se pare că oameni care caută astfel de antagonisme nu sunt în Evul Mediu, ci în perioada iluministă, în Revoluţia Franceză. Post-modernitatea are drept mesaj toleranţa. În Occident, există un respect teribil pentru viaţa privată a fiecăruia, înclusiv pentru credinţa pe care o are. În România, cel puţin pe latura aceasta a progresiştilor liberali, există o intruziune, o formă de agresivitate viscerală faţă de tot ceea ce înseamnă credinţă. Dacă mă duc în Occident şi vorbesc despre probleme de credinţă, interlocutorul are acea capacitate de a mă urmări şi de a fi interesat de ceea ce spun. La noi, fără să generalizez, nu e aşa. Pe mine, personal, expresia "pupător de moaşte" mă jigneşte. Sunt jigniţi copii care asta cred, aşa au fost crescuţi în familiile lor şi sunt copii excelenţi. Nu e numai o chestiune de manipulare, copiii chiar gândesc. Dacă noi vrem să-i transformăm în personaje de a căror minte să dispunem, ne înşelăm. Ştiţi ce răspuns mi-a dat un copilaş de 6 ani, în Dublin, în noaptea de Înviere şi el îmi spunea că mă iubeşte foarte mult? L-am întrebat, "Ştefan, dar tu de ce mă iubeşti pe mine?" "Pentru că tu eşti pleten cu Biserica" (prieten- n.r.). Acesta este un lucru de o mare profunzime.
Sursa: Agerpres