Jurnalul.ro Ştiri Externe Erdogan consideră că fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a fost ucis

Erdogan consideră că fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a fost ucis

Şeful statului turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat miercuri că fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi "a fost ucis", imputând responsabilitatea morţii acestuia autorităţilor egiptene, informează AFP.
"La tribunal, el a stat chircit pe jos timp ce 20 de minute. Autorităţile nu au făcut nimic pentru a-i veni în ajutor. El a fost ucis şi nu a murit din cauze naturale", a declarat Erdogan în timpul unei întâlniri electorale la Istanbul.
Erdogan a afirmat că va face totul pentru a-i aduce pe responsabilii egipteni "în faţa tribunalelor internaţionale".
Provenit, la fel ca Morsi, din mişcarea islamistă, Erdogan l-a calificat pe acesta drept "martir" după anunţarea decesului său, luni, şi i-a acuzat pe "tiranii" aflaţi la putere în Egipt că sunt responsabili de moartea lui, o aluzie la preşedintele Abdel Fattah al-Sissi.
Mohamed Morsi, decedat după o audiere la tribunal, a fost înhumat marţi la Cairo, în cadrul unei ceremonii foarte discrete şi sub înaltă supraveghere, după ce stătuse închis vreme de şase ani în spatele gratiilor.
Relaţiile dintre Turcia şi Egipt sunt aproape inexistente după ce armata egipteană, condusă pe atunci de Abdel Fattah al-Sissi, l-a înlăturat de la putere pe Morsi.
Erdogan şi alte mii de persoane au participat marţi la rugăciunile funerare în memoria lui Morsi, la Istanbul.

AGERPRES

Subiecte în articol: mohamed morsi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri