Jurnalul Sport Sporturi Eugenie Bouchard, adversara Simonei Halep în turul al doilea la Dubai

Eugenie Bouchard, adversara Simonei Halep în turul al doilea la Dubai

Jucătoarea română de tenis Simona Halep o va întâlni pe Eugenie Bouchard în runda a doua a turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.828.000 dolari, după ce reprezentanta Canadei a dispus, duminică, de Vera Lapko (Belarus), cu 6-3, 6-4.

Halep, a treia favorită a competiţiei, are 3-1 în meciurile directe cu Bouchard, care a câştigat singura confruntare în 2014 în semifinale la Wimbledon, cu 7-6 (5), 6-2. Simona s-a impus în 2014 în optimi la Indian Wells, cu 6-2, 1-6, 6-4, şi la Turneul Campioanelor, cu 6-2, 6-3, iar anul trecut a învins-o în turul secund la Australian Open, cu 6-2, 6-2.

Pe tabloul principal se mai află şi Mihaela Buzărnescu, ea urmând să joace în primul tur cu americanca Sofia Kenin.

Letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 10 la Dubai, a fost întrecută în primul tur de taiwaneza Su-Wei Hsieh, cu 6-4, 6-2.

Alte rezultate înregistrate duminică în primul tur:
Kristina Mladenovic (Franţa) - Fatma Al Nabhani (Oman) 6-1, 6-1
Garbine Muguruza (Spania/N.12) - Daiana Iastremska (Ucraina) 4-6, 6-3, 6-3
Saisai Zheng (China) - Ajla Tomljanovic (Australia) 6-2, 4-6, 7-5
Lesia Ţurenko (Ucraina) - Iulia Putinţeva (Kazahstan) 6-3, 2-0 (abandon Putinţeva)
Belinda Bencic (Elveţia) - Lucie Hradecka (Cehia) 6-4, 7-6 (8/6)
Ivana Jorovic (Serbia) - Sara Errani (Italia) 4-6, 6-4, 6-2
Aleksandra Sasnovici (Belarus) - Ekaterina Makarova (Rusia) 0-6, 7-5, 6-4
Alizé Cornet (Franţa) - Timea Babos (Ungaria) 6-4, 6-3
Viktoria Kuzmova (Slovacia) - Bernarda Pera (SUA) 7-6 (7/2), 7-6 (7/3)
Daria Kasatkina (Rusia/N.11) - Magdalena Frech (Polonia) 6-3, 3-6, 6-4
AGERPRES

Sursa foto Keith Allison

Subiecte în articol: Simona Halep eugenie bouchard
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Știri de ultimă oră» Vezi toate știrile