Jurnalul.ro Sport Fotbal international EURO 2016: Polonia, prima sfertfinalistă, calificată la loviturile de departajare în faţa Elveţiei

EURO 2016: Polonia, prima sfertfinalistă, calificată la loviturile de departajare în faţa Elveţiei

Naţionala de fotbal a Poloniei s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale EURO 2016, după ce a învins formaţia Elveţiei cu scorul de 5-4 la loviturile de departajare, sâmbătă, pe stadionul Geoffroy-Guichard din Saint-Etienne, scorul fiind egal, 1-1 (1-0), după 120 de minute.

Polonia a început în forţă şi a ratat o mare ocazie în chiar primul minut al meciului, prin Milik, cu poarta goală, după o eroare a lui Djourou. Atacantul lui Ajax a mai avut o oportunitate notabilă peste cinci minute (6), dar mingea trimisă cu capul a fost reţinută fără probleme de Sommer.

Elveţia a ieşit cu bine din forcingul polonez de început de meci, a avut o posesie superioară şi a ratat prima ocazie în min. 10, prin Dzemaili, care a şutat în plasa laterală.

Polonia a fost din nou în prima plan în min. 29, când Krychowiak a trimis pe lângă poartă cu capul, după un corner.

Percutantul Grosicki (31) a tras peste poartă, la o nouă fază de gol a polonezilor, iar apoi Milik (32) a reluat pe lângă la colţul scurt.

Elveţia a replicat prin ocazia lui Schaer (35), dar Fabianski nu a avut emoţii la lovitura de cap a fundaşului. Portarul polonez s-a întrebuinţat un minut mai târziu pentru a respinge de sub transversală şutul deviat al lui Dzemaili (38).

Viitoarea adversară a României în preliminariile Cupei Mondiale 2018 a deschis scorul în min. 39, când Grosicki a pornit pe contraatac, a schimbat partea şi Jakub Blaszczykowski, rămas singur cu portarul Sommer, a marcat simplu. Potrivit uefa.com, Blaszczykowski a fost implicat în cinci din ultimele şase goluri ale Poloniei la EURO, cu trei goluri şi două pase decisive.

Reprezentativa Ţării Cantoanelor a pus presiune în debutul părţii secunde, dar Lewandowski a ratat prima situaţie notabilă de după pauză (50). Fabianski a respins şutul lui Shaqiri, din marginea careului, un minut mai târziu.

Blaszczykowski a fost aproape de ''dublă'', dar şutul său cu stângul a fost respins de portarul Sommer (54).

Fabianski a salvat golul egalării în min. 73, la lovitura liberă a lui Rodriguez. Polonia a scăpat din nou cu faţa curată la şutul lui Seferovic (79), care a izbit bara transversală.

Elveţia a egalat printr-o execuţi de excepţie a lui Shaqiri, o foarfecă de la 16 metri, care a trimis mingea imparabil în poarta lui Fabianski (82).

Echipa lui Petkovic a dominat şi prelungirile şi a forţat golul victoriei, dar ocaziile au fost destul de puţine, una dintre cele mai clare fiind ratată de Derdiyok (113). Acelaşi Derdiyok (117) a ratat golul din apropierea porţii lui Fabianski. Şi Polonia a fost aproape să înscrie golul victoriei, dar Piszczek nu a reuşit să agaţe o minge în faţa lui Sommer.

La loviturile de departajare, Elveţia a ratat prin Granit Xhaka, iar Lichtsteiner, Shaqiri, Schaer şi Rodriguez au transformat, în timp ce toţi cei cinci polonezi au marcat, Lewandowski, Milik, Glik, Blaszczykowski şi Krychowiak.

În sferturi, Polonia va înfrunta învingătoarea dintre Croaţia şi Portugalia.

Elveţia - Polonia 1-1 (0-1, 1-1), după prelungiri; 4-5, la loviturile de departajare
Au marcat: Jakub Blaszczykowski (39), respectiv Xherdan Shaqiri (82).
Au executat loviturile de departajare în ordine: Stephan Lichtsteiner 1-0 (gol), Robert Lewandowski 1-1 (gol), Granit Xhaka 1-1 (ratare - pe lângă), Arkadiusz Milik 1-2 (gol), Xherdan Shaqiri 2-2 (gol), Kamil Glik 2-3 (gol), Fabian Schaer 3-3 (gol), Jakub Blaszczykowski 3-4 (gol), Ricardo Rodríguez 4-4 (gol), Grzegorz Krychowiak 4-5 (gol).
Saint-Etienne, Stade Geoffroy-Guichard: 38.842 spectatori
EURO 2016 - optimi de finală

Au evoluat echipele:
Elveţia: 1. Yann Sommer - 2. Stephan Lichtsteiner (căpitan), 22. Fabian Schaer, 20. Johan Djourou, 13. Ricardo Rodríguez - 11. Valon Behrami (16. Gelson Fernandes, 77), 10. Granit Xhaka - 23. Xherdan Shaqiri, 15. Blerim Dzemaili (7. Breel Embolo, 58), 18. Admir Mehmedi (19. Eren Derdiyok, 70) - 9. Haris Seferovic. Selecţioner: Vladimir Petkovic.
Rezerve: 21. Roman Burki, 12. Marwin Hitz - 4. Nico Elvedi, 6. Michael Lang, 3. Francois Moubandje, 5. Steve von Bergen, 8. Fabian Frei, 14. Denis Zakaria, 17. Shani Tarashaj
Polonia: 22. Lukasz Fabianski - 20. Lukasz Piszczek, 15. Kamil Glik, 2. Michal Pazdan, 3. Artur Jedrzejczyk - 16. Jakub Blaszczykowski, 10. Grzegorz Krychowiak, 5. Krzysztof Maczynski (6. Tomasz Jodlowiec, 101), 11. Kamil Grosicki (17. Slawomir Peszko, 104) - 7. Arkadiusz Milik, 9. Robert Lewandowski (căpitan). Selecţioner: Adam Nawalka.
Rezerve: 12. Artur Boruc, 1. Wojciech Szczesny - 4. Thiago Cionek, 18. Bartosz Salamon, 14. Jakub Wawrzyniak, 8. Karol Linetty, 23. Filip Starzynski, 19. Piotr Zielinski, 13. Mariusz Stepinski.

Arbitru: Mark Clattenburg; arbitri asistenţi: Simon Beck, Jake Collin; arbitri asistenţi adiţionali: Anthony Taylor, Andre Marriner (toţi din Anglia); arbitru de rezervă: Tasos Sidiropoulos (Grecia)
Cartonaşe galbene: Schaer (55), Jedrzejczyk (58), Pazan (112), Djourou (117).
AGERPRES

Subiecte în articol: euro 2016
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri