Jurnalul.ro Sport Fotbal international EURO 2024. Ghidul spectatorilor la meciurile României cu Israel și Kosovo, pe Arena Națională

EURO 2024. Ghidul spectatorilor la meciurile României cu Israel și Kosovo, pe Arena Națională

de Redacția Jurnalul    |   

Accesul în stadion, sâmbătă, pentru meciul România - Israel, se va face începând cu ora 19.45. FRF a publicat ghidul spectatorilor la meciurile cu Israel și Kosovo, programate pe Arena Națională.

Sâmbătă, de la ora 21.45, naționala României joacă al cincilea meci din preliminariile EURO 2024, contra Israelului, pe Arena Națională. Tot aici, marți, pe 12 septembrie, e programat duelul cu Kosovo.

Spectatorii care vor asista la meciurile România - Israel și România - Kosovo sunt obligați să se comporte în conformitate cu legislația românească. Încălcarea regulilor poate duce la expulzarea contravenientului din interiorul Arenei Naționale, poate declanșa punerea în aplicare a interdicției de acces în arenele sportive din România și poate atrage – după caz – răspunderea civilă, disciplinară, contravențională sau penală.

Prin achiziționarea biletului de acces, spectatorii își asumă contractual respectarea următoarelor reguli stabilite de organizator:

Să prezinte la intrarea în arenă documentele de acces și, după caz, actele de identitate; la solicitarea forțelor de ordine/stewarzilor, sunt obligați să prezinte materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor

Să nu introducă și să nu afișeze insemne, să nu scandeze sloganuri cu caracter politic

Să nu se implice în nici un fel de discriminare de rasă, etnică sau religioasă, să nu promoveze în nicio formă persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii ori adepte ale ideologiei fasciste.

Să nu introducă în incinta Arenei Naționale niciun fel de inscripții, embleme, pancarte, bannere, afișe sau alte suporturi care conțin texte, litere, simboluri, sloganuri, imagini ori texte; sunt permise exclusiv steagurile naționale ale Romaniei, Israelului sau Kosovo arborate pe suport din material plastic

Dimensiunile suportului steagului nu trebuie să depășească 1,20 metri lungime si 10 mm in diametru

Este interzis accesul in stadion cu bannere de dimensiuni mai mari de 1,5 metri lungime și 1 metru lățime

Fac excepție de la aceste dimensiuni exclusiv bannerele cu Tricolorul României, fara niciun fel de inscripție sau text, cu condiția ca persoanele care solicită introducerea acestora să prezinte din timp organizatorului, sau la intrarea in stadion, certificatul ignifug emis de producătorul materialului din care este confecționat.

Este interzis accesul în tricouri sau alte elemente de vestimentație inscripționate cu litere, cuvinte, texte, simboluri sau imagini care – în opinia organizatorului – au conținut obscen, discriminatoriu sau provocator, care incită la denigrarea țării, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență, ori ale căror subînțelesuri duc spre aceleași fapte interzise și înscrise în acest paragraf.

În plus față de prevederile legale, sunt interzise în Arena Națională: aparate foto și camere de filmat profesionale, dispozitive cu laser, umbrele, vuvuzele și animale de companie.

Tobele cu ambele fețe închise sunt interzise, sunt permise numai tobele cu o singură față. De asemenea, portavocile și stațiile de amplificare sunt interzise.

La meciurile România - Israel și România - Kosovo, accesul copiilor de orice vârstă în Arena Națională se va face pe baza unui bilet. Minorii sub 14 ani au acces în Arena Națională doar însoțiți de un adult.

Întrucât arterele din jurul Arenei Naționale vor fi supuse unor măsuri de restricționare a traficului rutier aprobate de Primăria Generală a Municipiului București, Federația Română de Fotbal face un apel către deținătorii de bilete să vină din timp la stadion pentru a evita formarea ambuteiajelor și pentru a participa astfel la fluidizarea accesului în arenă, în zona turnichetelor.

Accesul în stadion se va face începând cu ora 19:45.

Pentru activitățile promoționale dedicate spectatorilor, care se vor desfășura în interiorul Complexului Arenei Naționale, în arena fanilor, porțile acestuia se vor deschide, la fiecare meci, începând cu ora 18.45. Accesul suporterilor în curtea Complexului se va face pe baza biletului de meci.

Programul Societății de Transport București (STB) va fi prelungit până la ora 01.00 a zilei de 10.09.2023 (pentru primul meci), respectiv până la ora 01.00 a zilei de 13.09.2023 (pentru al doilea meci).

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri