Alex Vîlvoi, cunoscut deja ca omul care se bate pentru șoferi, cu Asociația România Fără Gropi, își încearcă norocul la alegerile europarlamentare, ca independent. Din 2015, se războiește cu „Cartelul Drumarilor și cu Clanul Milițienilor”, cum îi place să spună, după ce s-a lovit de indolența autorităților. Concret, cu ajutorul miilor de șoferi care nu mai suportă starea drumurilor de la noi, forțează autoritățile să respecte legea: trimite documente și sesizări la Poliție, semnalează gropile și drumurile stricate și atrage atenția Poliției că, prin lege, drumarii trebuie amendați dacă nu fac reparațiile necesare. Face asta după orele de serviciu și a strâns în jurul lui peste 24.000 de șoferi.
Jurnalul: Cum te vei prezența în fața alegătorilor?
Alexandru Vîlvoi: Europarlamentarul șoferilor. Așa mă identifică oamenii, mă lupt pentru drepturile lor: să nu mai avem drumuri pline de gropi, să avem trotuare, să avem piste pentru biciclete, să meargă în siguranță copiii pe trotuare, să poată traversa în siguranță, să se ducă pe bicicletă la școală, de ce nu? România Fără Gropi este despre toată infrastructura, dar este și despre educație rutieră. Prima reușită a RFG a fost o groapă în intersecția DNCB cu DJ401. De atunci, au fost realizări concrete, palbabile, sute de drumuri. Și nu vorbim doar despre gropi, vorbim și despre marcaje, indicatoare sau parapeți de siguranță. Parapetul de pe DN 1, de la ieșirea din București, este cel mai elocvent exemplu de reușită a Asociației. Nu am cerut creștere economică de 10%, am cerut un parapet pe mijlocul drumului, ca să nu mai moară oameni. Câți oameni mureau înainte acolo… Se poate vedea că parapetul e zgâriat pe ambele părți. Toate acele mașini nu au mai ajuns pe celălalt sens, nimeni nu a mai fost nici măcar grav rănit pe acea porțiune de drum.
Pe cine ai în spate, pe cine te bazezi?
Alex Ștefan, colegul meu de la RFG, a fost prima persoană care a crezut în acest proiect. Mă susține Liviu, un român plecat la muncă în Marea Britanie, care vrea și în România drumuri ca acolo, vrea civilizație și acasă. Site-ul RFG este donat și administrat de el. Mă susține Teo, un român întors din State care s-a luat cu mâinile de cap când a văzut ce drumuri jalnice sunt în Dolj. El a creat sigla. Mă susține Vlad, un tânăr din Iași care nu s-a lăsat intimidat când l-au chemat la IPJ să îl întrebe de ce trimite formulare RFG. Mă susține Doina, care mi-a zis că era și timpul să candidez. Mă recomandă Grațiela, Radu, Simona și Bogdan, alături de care am luptat pentru parapetul de pe Splaiul Unirii. Nu mai moare nimeni acolo; înainte cădeau mașini în Dâmbovița. Împreună am salvat vieți și salvăm în continuare acolo unde am reușit să spargem nepăsarea autorităților.
Fără partid, se poate?
Da, se poate, așa cum în 2015 a trebuit să schimbăm deviza proiectului România Fără Gropi în „#SePoate” din „Salvăm vieți”, pentru că oamenii nu mai credeau că se poate face ceva pentru drumuri. Abia prin 2016, după ce șoferii au simțit victoria împotrivă nepăsării, am putut reveni la „Salvăm vieți”.
De ce candidezi?
Am ajuns la concluzia că acest demers este singura soluție pentru a debloca situația în care ne aflăm în acest moment cu autoritățile gen IGPR . Din primăvara acestui an, Poliția Rutieră a început să evite să mai aplice amenzi, așa cum obligă drumurile avariate, protejând astfel incompetenții de la drumuri. Mai mult, refuză să ne mai răspundă la petițiile formulate și avem din nou procese pe rol cu IGPR. Pe 23 august, am câștigat un nou proces cu IGPR, inclusiv cu daune morale de 500 de lei, o premieră pe legea 544, și în loc să ne furnizeze inforlegea, și face doar informări privind mațiile de interes public solicitate și pe care instanța i-a obligat să ni le dea, preferă să facă recurs și să tragă de timp. Cu acest răspuns, puteam impune concedierea pentru incompetență a directorului de la CNAIR București pe care, în zilele de 8 și 9 ianuarie 2018, l-am surprins cum își renova apartamentul cu angajații CNAIR, în loc să facă deszăpezirea ori să repare gropile de pe primii 40 de km din A2. Trebuie să mergem la alt nivel. O voce din Parlamentul European e mult mai puternică decât vocea unui președinte de asociație. Noi suntem foarte în urmă în domeniul siguranței rutiere. Deși avem o strategie națională de siguranță rutieră, din păcate nu este luată în considerare. Timp pierdut înseamnă mai mulți oameni morți în accidente rutiere pentru că cineva nu face ce trebuie.
Care va fi primul tău proiect?
Bunele practici în materie de sigurantă rutieră. Nu pot da mai multe detalii pentru că ideile bune se fură și partidele uită să spună de unde au luat ideea. Și mai trist decât furtul în sine este faptul că uită să pună în aplicare ideea. Domeniul siguranței rutiere a fost neglijat total la noi, deși ne-am angajat la Bruxel-les să reducem la jumătate numărul victimelor din accidente rutiere.
De ce Parlamentul European, și nu Parlamentul României?
Alegerile parlamentare au loc abia în 2020. Ar fi încă doi ani pierduți, doi ani în care vor muri alți oameni din cauza drumurilor proaste. În plus, ar trebui să merg cu un partid care să obțină cel puțin 7-8% la alegeri. Am trimis memorii către toate partidele din Parlamentul nostru. Comisia de Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților a considerat că nu contează proiectul nostru pentru siguranța rutieră. Nici răspuns nu am primit, după un an de zile. Dacă nu îi interesează, trebuie să facem ceva noi, șoferii.
Cât costă să candidezi? Ai bani?
Mă costă timp și energie. La fel ca și în cazul proiectului România Fără Gropi. Întreaga campanie, inclusiv strângerea de semnături, este bazată pe voluntariat. Eu nu m-am dus nici cu RFG să cerșesc bani la diverși sau la diverse grupuri de interese și nu mă voi duce nici acum. Sunt un om liber, nu o marionetă care să primească indicații în schimbul susținerii financiare. Drept urmare nu mi se poate impune ce să spun sau cum să acționez, de exemplu „de drumul acesta plin de gropi să nu zici ceva, deoarece se supără X sau Y”. România are nevoie de oameni care gândesc și acționează din inițiativa lor, nu la comandă.
Ți-a atras atenția vreun europarlamentar?
Până acum câteva săptămâni, nu mi-a atras nimeni atenția. Acum observ că și-au adus aminte că sunt europarlamentari și au început să se agite, să fie aleși din nou.
Nu a votat pe nimeni la precedentele alegeri din 2014. A fost de fiecare dată la vot, chiar dacă a dat vot de blam. Consideră că votul este primul pas pentru implicarea în viața cetății, indife-rent de opțiune. Alexandru va împlini anul viitor 33 de ani, exact câte mandate va avea România în noul Parlament European, după Brexit. O coincidență plăcută, spune el. Speră că acel mandat în plus, față de cele 32 de acum, să fie chiar al lui. Are un băiețel în clasa zero și o fetiță la grădiniță. Pentru ei, a decis să nu mai stea pe margine, să nu mai fie simplu cetățean, ci cetățean implicat. „Dacă noi nu vom face ceva pentru a avea un viitor decent, civilizat, ne vom trezi peste câțiva ani că ai noștri copii vor trăi la fel cum nu ne place nouă acum”.
Bariera celor 100.000 de semnături
A strâns 800 de semnături în 3 zile. Are nevoie de 100 de mii de semnături pentru a-și înscrie candidatura. Termenul limită este aprilie 2019. Nu i se pare imposibil, dar i se pare incorect: „Nu sunt de acord cu această prevedere. Ridică ziduri oamenilor care vor să facă ceva. Este discriminatoriu ca un candidat politic să aibă nevoie de 200.000 de semnături, cu o întreagă structură de partid în spate, iar un independent, de 100.000. Nu e normal într-o democrație să ridici ziduri oamenilor care vor să contribuie la viața cetății, să se implice. Eu am realizări concrete, pe sute de drumuri din România, pot să vorbesc despre ce am făcut, în timp ce aceiași oameni ai partidelor vor vorbi despre ce vor face. La fel ne-au spus și acum doi ani sau acum cinci ani”, spune Alexandru Vîlvoi.
Independentul Mircea Diaconu, mai votat decât tot partidul lui Băsescu
Elena Băsescu a fost primul candidat independent din România care a reușit să ajungă în Parlamentul European, cu un scor de 4,22%, în 2009. Fiica cea mică a președintelui Băsescu a obținut peste 200 de mii de voturi, dar a beneficiat de mașinăria de partid a PDL, chiar dacă figura ca independent. La următoarele alegeri, în 2014, Mircea Diaconu a dat lovitura, după ce colegii din PNL nu l-au pus pe listele partidului. Ca independent, Diaconu a obținut mai multe voturi decât EBA în 2009 (aproape 400 de mii) și un scor de 6,81%, devansând chiar partidul lui Băsescu (PMP) și UDMR. Prezența la vot la alegerile europarlamentare a fost de 32,41% în 2014, sub media europeană de 43,09%, dar mai mare decât în 2009, când a fost de numai 27,67%.