Jurnalul.ro Cultură Eveniment diplomatic și cultural la Roma: concertul Filarmonicii „George Enescu” la Auditorium Parco della Musica

Eveniment diplomatic și cultural la Roma: concertul Filarmonicii „George Enescu” la Auditorium Parco della Musica

de Magdalena Popa Buluc    |   

Luni, 27 noiembrie 2023, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” a susținut un concert extraordinar pe scena sălii Sinopoli a Auditorium Parco della Musica din Roma, cu prilejul Zilei Naționale a României și a marcării dublei aniversări pentru relația România-Italia: 15 ani de la semnarea declarației privind parteneriatul strategic și 150 de ani de la înființarea primei agenții diplomatice române la Roma.

Dublă sărbătoare a fost și pentru cultura română: se împlinesc 155 de ani de la primul concert al Societății Filarmonice Române, fundamentul a ceea reprezintă astăzi Filarmonica „George Enescu“, și 135 de ani de la inaugurarea Ateneului Român.

La pupitrul dirijoral s-a aflat Leo Hussain, iar solistul serii a fost Andrei Ioniță, artist în rezidență al Filarmonicii în stagiunea curentă.

Excelența Sa, Doamna Gabriela Dancău, Ambasador al României în Republica Italiană a subliniat, în discursul prezentat publicului prezent la eveniment, rolul de  liant al culturii în societate și importanța prezenței orchestrei Filarmonicii pe scena Auditorium Parco della Musica: „deși legăturile culturale ale României cu Italia merg adânc în trecut si sunt ramificate pe toate palierele, orchestrele renumite ale României nu au ajuns de foarte multe ori pe scenele mari ale Italiei. Iată de ce, o dată în plus, consider că acest concert reprezintă cu adevărat un eveniment cultural de excepție. În plus, sunt onorată că la 155 de ani de la fondarea Filarmonicii „George Enescu, Roma a fost capitala aleasă de cea mai reprezentativă instituție muzicală a României pentru celebrarea acestei aniversări. Cred cu tărie că acest regal muzical este un argument în plus în favoarea ideii că într-o cotidianitate adesea marcată de conflict, cultura uneste si rămâne un simbol al aspirației constante a umanității către un nivel superior, cel al conviețuirii paşnice. George Enescu spunea că „muzica este o putere spirituală în stare să lege toți oamenii între ei“, lucru care cred eu că s-a întâmplat în această seară aici la Auditorium Parco della Musica.

„În scurta perioadă de când sunt director al Filarmonicii „George Enescu”, acesta este este al doilea eveniment important care are loc în afara României, față de concertele din stagiune pe care le susținem la Ateneul Român, și nu oriunde, la Roma, la Auditorium Parco della Musica, acolo unde își desfășoară activitatea Orchestra dell'Accademia Nazionale di Santa Cecilia. Este un eveniment important și o onoare pentru noi să fim prezenți în această sală astăzi, 27 noiembrie, când aproape se împlinesc 155 de ani de la primul concert pe care l-a susținut Orchestra Societății Filarmonice Române, astăzi Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, și 135 de ani de la inaugurarea Ateneului Român, două embleme culturale ale României: orchestra și clădirea Ateneului Român, sunt celebrate aici, la Roma. În plus, coincide cu sărbătorirea Zilei Naționale a României, care va avea loc pe data de 1 decembrie.”, declara maestrul Marin Cazacu, directorul Filarmonicii „George Enescu” la începutul concertului.

Concertul a fost organizat de Asociația Artă și Tradiție împreună cu Ambasada României la Roma, Filarmonica George Enescu, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și Tarom.

Programul prezentat la Roma va fi oferit publicului bucureștean în zilele de miercuri 29 și joi 30 noiembrie, ora 19.00, la Ateneului Român.

 

Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu

Dirijor LEO HUSSAIN

Solist ANDREI IONIŢĂ

Program

George Enescu - Rapsodia nr. 2, în re major, op. 11, nr. 2

Joseph Haydn - Concertul nr. 1, în do major, pentru violoncel și orchestră, Hob. VIIb:1

Richard Strauss - Poemul simfonic Don Juan, op. 20

György Ligeti - Concert românesc pentru orchestră

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri