Pentru prima dată, în cadrul binecunoscutului proiect „ReUniuni Teatrale” realizat de Teatrul Național Iași în parteneriat cu Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, spectacolul dedicat Zilei Unirii Basarabiei cu România și Zilei Mondiale a Teatrului va fi oferit publicului online.
Cele două instituții teatrale vor transmite pe 27 martie, simultan, de la ora 18:00, coproducția „Sfatul Țării”. Spectacolul va putea fi vizionat pe canalele de YouTube, pe site-urile și pe paginile de Facebook ale celor două teatre. Astfel, din casele lor, români de pretutindeni vor putea fi conectați în același timp la emoția unui spectacol-document, care a reunit pe scenă artiști de pe ambele maluri ale Prutului:
text: Mariana Onceanu și Cristian Hadji-Culea
regie: Petru Hadârcă și Cristian Hadji-Culea
scenografie: Rodica Arghir
documentare: Ioana Bujoreanu
distribuție: Haruna Condurache, Anatol Durbală, Radu Ghilaș, Radu Homiceanu, Ion Mocanu, Oana Sandu, Andrei Sava, Valentin Zorilă, Mihai Zubcu
Petru Hadârcă, director general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău:
„Dacă timp de un mileniu și mai bine, soarta popoarelor s-a decis în lupte sângeroase, atunci în 1918, deși eram în plin război modial, soarta oamenilor născuți între Prut și Nistru a fost decisă de votul pro-Unire al celor 86 de deputați din Sfatul Țării, dar și de o serie de alți factori care ne-au oferit șansa să facem parte din România Mare. Centenarul, cum era și firesc, a generat mai multe discuții, dezbateri și controverse asupra diverselor aspecte legate de evenimentele istorice: a fost legitimă sau nu instituția Sfatului Țării și votarea Unirii, au fost cumpărați sau nu deputații, s-a făcut oare Unirea în Parlament, în culoarele diplomatice, sau de către Armata Română? Răspunsurile adesea multiplică îndoielile și scepticismul care planează asupra trecutului. Dar un singur lucru rămâne cert – Unirea Moldovei dintre Prut și Nistru cu România a însemnat salvarea a milioane de vieți și amânarea „terorii roșii” cu două decenii. Un alt lucru sigur este faptul că fără perioada interbelică, în care s-au făcut investiții românești în școli, cărți, concerte și teatru, adică în educație și cultură, nu ar fi fost posibilă mișcarea de Renaștere Națională din anii 90.”
„Centenarul a oferit prilejul de a menține timp de un an pe agenda zilei subiectele de istorie. Acest spectacol s-a adunat și a fost inspirat din documentele, expozițiile, dezbaterile organizate cu acest prilej, dar și din atitudinile și reacțiile contemporanilor noștri față de istorie, cu toată gama manifestării acestora, de la admirație la scepticism. Textul, la care am avut fericita ocazie și onoare să lucrez împreună cu domnul regizor Cristian Hadji-Culea, încearcă să surprindă ambele perspective: și cea cronologic istorică, și pe cea a receptării evenimentelor de la 1918 cu ochiul zilei de astăzi.” (Mariana Onceanu, jurnalist)