Jurnalul.ro Cultură Muzica Evenimentele lunii august la Timișoara 2023

Evenimentele lunii august la Timișoara 2023

de Magdalena Popa Buluc    |   

În august, programul cultural TM2023 e un amestec de ritmuri clasice și contemporane; festivaluri de muzică (pop&rock, barocă, orgă clasică și operetă), la ateliere de meșteșuguri tradiționale în lemn, ateliere și performance-uri de dans contemporan și multe alte activități dedicate tuturor categoriilor de vârstă, dar mai ales celor ce doresc să exploreze și dimensiuni atipice ale spațiului cultural timișorean, făcând Timișoara una dintre cele mai dorite destinații de city break din acest an.

Evenimentele lunii încep cu cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional Orgile Cetății, organizat de Asociația Culturală Timorgelfest, care continuă în forță în luna august cu o varietate de recitaluri și concerte de orgă. Astfel, ziua de 2 august aduce în Biserica Sfânta Caterina, de la ora 19:00, un recital coral și de orgă, alături de Voces Timisiensis, dirijorul Lucian Onița și Felician Roșca la orgă. În cadrul aceluiași festival, va avea loc duminică, pe 6 august, tot de la ora 19:00, un recital de orgă și chitară, alături de Alexandru Tulcan la orgă și Alexandru Crețescu la chitară. Festivalul va continua pe data de 16 august, când va avea loc un recital de orgă, alături de Matei Ioachimescu și The Romanian Flute Ensemble la Biserica Notre-Dame din Timișoara, urmând ca pe 20 august muzica sacră să pătrundă în Biserica Romano-Catolică din Elisabetin prin interpretarea unor piese din repertoriul clasic, alături de Marcel Costea la orgă și soprana Zsuzsana Cerveni.

 

Început în luna februarie, dar care va continua pe tot parcursul lunii august, CODRU este un eveniment inedit de responsabilitate socială, singurul festival din România ale cărui venituri sunt redirecționate spre cauze ecologice. Pentru o experiență imersivă, publicul este invitat în Pădurea Bistra, aproape de Timișoara, pentru un festival care îmbină artele și multiculturalitatea într-o abordare eco-friendly, prin concerte, piese de teatru, instalații artistice (land art), performance-uri și ateliere (olărit, pirogravare, pictură pe diferite materiale). De asemenea, BAROQUE RELOADED, debutat în 23 iulie, continuă și în luna august la Muzeul de Artă din Timișoara, prin prezentarea instalației I, HUMAN semnată de Saint Machine.

 

Dincolo de dimensiunea clasică a muzicii sacre, luna august aduce și o incursiune în teritoriul gustului ca patrimoniu, printr-un atelier gastronomic cu Pierre și Andreea, desfășurat sâmbătă, 5 august, de la ora 17:00, la Reciproc Café, un atelier prin care organizatorii promit să trezească participanților apetitul pentru gătitul acasă și vizita în piață. Moderatorul întâlnirii va fi Tiberiu Cazacioc, activist Slow Food, blogger (Observatorul Gastronomic) și specialist scheme de calitate.

 

Tot sâmbătă, de la ora 20:00, în Piața Sfântul Gheorghe, spectatorii sunt invitați să vizioneze “Umbre”, un performance al companiei britanice Chameleon, un trio puternic și nuanțat, într-un un spectacol dinamic și teatral, care va pune sub lumina reflectoarelor teme precum excluziunea socială, dorința de înțelegere și de a fi înțeles.

 

De la dans la artă vizuală, Liga AC din cadrul Universității Politehnica din Timișoara îi așteaptă pe cei interesați la Mica Galerie ICR Veneția unde poate fi văzută până pe 5 august banda desenată realizată de artista Sorina Vazelina, prin care se spune povestea campusului UPT cu accent pe personalitățile care au studiat sau predat în UPT de-a lungul celor 100 de ani de activitate.

 

Mergând de la artă vizuală la teatru pe roți, între 4 și 6 august, în cadrul Reminder Art, marca Teatrul pe roți din Arad, cu participarea excepțională a tinerilor cu Sindrom Down ai Asociației Integra Arad, vor avea loc trei zile de spectacole și evenimente cu teme diferite: de la întoarcerea la copilărie, la „zborul„ oamenilor, frânt datorită lipsei curajului și lipsei încrederii că totul pornește de la simplul „încerc, vreau, pot„, la război. Toate aceste evenimente se vor desfășura în curtea interioară a Centrului de Proiecte din Timișoara.

 

Între 7 și 8 august va avea loc un atelier de dialog patrimonial cu copii, în Parcul Regina Maria, organizat de Asociația Biserici Înlemnite, prin care cei mici pot afla despre cum erau construite casele din satele de munte și multe alte curiozități practice din peisaje de poveste. Între 10 și 11 august, Asociația Biserici Înlemnite va reconstitui, împreună cu meșteri dulgheri, elemente arse din structura bisericii de la Povergina, folosind tehnicile tradiționale de prelucrare a lemnului. Aceste atelierele organizate în Parcul Regina Maria sunt participative și doresc să contribuie la educarea tip hands-on a publicului larg. De asemenea, pe 12 august, între 9:00 și 18:00 va fi organizat un tur ghidat cu invitații la Crivina de Sus, Povergina și Românești, trei exemple inedite de biserici de lemn din zona Banatului.

 

Trecând din nou în registrul muzicii clasice, pe 11 august, de la ora 17:00, va avea loc cel de-al treilea concert pe Bega, în cadrul evenimentului Baroque Watermusic. Concertul va fi realizat cu instrumente muzicale și costume de epocă, pe o ambarcațiune amenajată în stil baroc, care va naviga pe râul Bega, alături de muzicieni din România, Ungaria și Elveția, soprana Narcisa Brumar, de la Opera Națională Română Timișoara.

 

De asemenea, la frontiera dintre artă și știință, până la finalul lunii august mai poate fi vizitată expoziția Expanded Nature la MV Sci Art, o expoziție care își propune să exploreze creativ, din perspectivă contemporană, relațiile noastre tot mai extinse cu natura, consemnând evoluția peisajului și a mediului ambient, analizând temerile noastre legate de degradarea mediului, schimbările climatice și dezastrele naturale provocate de intervenția umană, din perspectiva artiștilor Ana Adam, Matei Bejenaru, Anca Benera & Arnold Estefan, Geta Bratescu, Dana Catona, Ion Grigorescu, Iosif Kiraly, Liliana Mercioiu-Popa, Dan Perjovschi, Marilena Preda-Sanc. Tot până la final de august va mai fi deschisă publicului Ilustrad/as, privire asupra creaţiei feminine în ilustraţia spaniolă contemporană, la Bastion 1, un proiect cultural propus de HEI-House of European Institutes și realizat de Institutul Cervantes din București, în parteneriat cu Ambasada Spaniei în România.


            Până pe 20 august, la Complexul Muzeal Arad, se desfășoară kimæra / module 9 / Mecanisme de supraviețuire, un proiect ce se bazează pe analiza mecanismelor de supraviețuire sau strategiile de adaptare pe care oamenii le folosesc adesea în fața stresului și/sau a traumei pentru a-i ajuta la gestionarea emoțiilor dureroase sau dificile, ajutându-i în același timp să-și mențină bunăstarea emoțională. Tot până pe data de 20 august poate fi văzută, în Parcul Regina Maria (Coronini), prezentarea colecției de fotografii rezultată în urma cercetării de teren a arhitectului fotograf Ovidiu Micșa în anul 2021, care ilustrează starea bisericilor de lemn de pe teritoriul României.

 

Trecând în registrul dansului contemporan, pe data de 21 august va avea loc la Casa Tineretului, Școala de vară de dans contemporan II - Dorian Mallia Lavinia Urcan. Sub coordonarea lui Dorian Mallia și a Laviniei Urcan, tinerii vor colabora pentru a produce un spectacol la finalul școlii de vară. Pe 30 august va avea loc spectacolul absolvenților școlii de vară, în Piața Sfântul Gheorghe. De asemenea, până la jumătatea lunii august, adolescenții din medii vulnerabile vor putea participa la atelierele de dans contemporan Corpul meu, prietenul meu, susținute de Lavinia Urcan și Beatrice Tudor.

 

Nu în Timișoara ci la Buzad, între 13 și 19 august, are loc Muzicon Summer Camp, tabăra în care, timp de o săptămână, 10 muzicieni se cunosc, interacționează și creează. În cadrul taberei se vor forma grupuri de lucru care până la final vor produce muzică nouă, iar în ultima zi se va organiza un showcase live cu public, în care vor prezentate piesele realizate pe parcursul săptămânii.

 

Expoziția ”Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele”, organizată în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia, parte a proiectului Spotlight Heritage Timișoara, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara, va avea loc între 12 și 23 august. În acest sens, în mansarda bastionului Theresia vor fi expuse bunuri culturale de patrimoniu din colecțiile Muzeului Național al Banatului, care ilustrează viața economică, socială și culturală a celor cinci cartiere istorice din Timișoara, alături de diverse surse de memorie: fragmente de interviuri și texte literare (roman, jurnal, memorii).

 

Din sfera educativă, Asociația Inițiativă în Educație, invită cadrele didactice să ia parte la programul de formare „Descoperă aromele STEAM”, la Facultatea de Fizică din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

 

Între 25 și 27 august, la final de lună, publicul poate participa la Festivalul de operă și operetă - ediția XVIII. Opera Națională Română din Timișoara continuă tradiția evenimentelor din Parcul Rozelor, oferind publicului trei seri de vară speciale în compania muzicii de operă și operetă după cum urmează: 25 august, ora 20:30 - „Aida” de Giuseppe Verdi, 26 august, ora 20:30 - „Văduva veselă” de Franz Lehár și 27 august, ora 20:30 - „La Traviata” de Giuseppe Verdi.

 

Astfel, atât locuitorii, cât și turiștii care ajung în Timișoara sunt invitați să se bucure de un august cât mai creativ și plin de evenimente care să îi aducă mai aproape de cultura autentică.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri