Jurnalul.ro Ştiri Observator  #ExerciţiuSeism2018: Premieră în lumea medicală militară românească

 #ExerciţiuSeism2018: Premieră în lumea medicală militară românească

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că, în cadrul exerciţiului internaţional Eu-ModEx 2018, la formaţiunea medicală ROL 2 E, dislocată în poligonul Centrului 70 Geniu Aviaţie Pantelimon, s-a realizat în premieră, miercuri, o conexiune VTC (videoteleconferinţă) prin intermediul sistemului de telemedicină. 

"În cadrul scenariului, un pacient cu arsuri gradul II - III a primit îngrijiri de specialitate din partea personalului medical de la ROL 2 E. Complexitatea cazului medical a impus consultarea unor specialişti în arsuri de la Spitalul Judeţean Târgu Mureş. Suportul tehnic în acest caz a fost realizat de colegii de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES. 

În perioada 13 - 18 octombrie, în cadrul exerciţiilor "Seism 2018" şi "Eu-ModEx 2018", Ministerul Apărării Naţionale a angajat peste 1.000 de militari, precizează sursa citată. 

Astfel, a fost operaţionalizat, în poligonul Centrul 70 Geniu Aviaţie, spitalul Rol 2, iar două aeronave C-130 Hercules şi C-27 J Spartan în configuraţie MEDEVAC au executat patru zboruri de evacuare a 58 de pacienţi către patru destinaţii (Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Târgu Mureş). 

Peste 600 de militari au asigurat rolurile de pacienţi/victime ale cutremurului. AGERPRES

Subiecte în articol: ExerciţiuSeism2018
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri