Jurnalul.ro Ştiri Locale Explozie și tentativă de jaf la o bancă din apropierea Capitalei

Explozie și tentativă de jaf la o bancă din apropierea Capitalei

UPDATE: Două persoane necunoscute au pătruns în sediul unei bănci din localitatea Bolintin Vale, folosind o substanţă explozivă cu care au spart geamurile, şi au încercat să sustragă bancomatul, a declarat marţi, purtătorul de cuvânt a IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu. 

"O persoană a sunat astăzi la 112 şi a anunţat faptul că geamurile de la o unitate bancară din localitatea Bolintin Vale au fost distruse de două persoane necunoscute care au încercat să sustragă atm-ul. Persoanele necunoscute au pătruns în unitatea bancară folosind o substanţă explozivă care a distrus geamurile băncii, dar nu au reuşit să sustragă atm-ul", a declarat Emanuela Sârbu. 

Conform acesteia, în cauză a fost deschis dosar penal pentru tentativă de furt calificat şi distrugere. AGERPRES

Stire iniţială

O explozie puternică a avut loc, în urmă cu puțină vreme, la o bancă din orașul Bolintin-Vale. Potrivit primelor informații, incidentul a fost urmat și de o tentativă de jaf.

Momente de banică la o sucursală bancară de la noi! Doi indivizi s-au folosit de o explozie pentru a încerca să spargă o bancă. Conform Antena 3, aceștia au amplasat lângă clădirea băncii o butelie cu GPL și au produs o explozie care a dus la spargerea geamurilor unității.

Explozia a fost una destul de puternică, fiind anunțată la 112 de către martori.

Suspecții au părăsit locul faptei, iar în acest moment sunt căutați de către polițiști.

Subiecte în articol: jaf explozie bolintin vale bancă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri