Astfel că livrările de grâu s-au dublat în intervalul ianuarie-februarie 2023, față de aceeași perioadă din anul anterior, arată datele Logistic OS. Acestea s-au situat la 6,1 milioane de tone, ceea ce înseamnă o creștere de 90%.
Totodată, exporturile de cereale ar putea fi reluate prin Marea Neargă în următoarele săptămâni, în contextul în care acordurile de la Istanbul, semnate separat de Rusia și Ucraina, sub egida ONU, trebuie reînnoite pe 18 martie 2023. Moscova acuză că prevederile privind livrările de produse agricole rusești nu au fost respectate și amenință cu blocarea exportului cerealelor ucrainene. Deși produsele alimentare din Rusia nu se află pe lista sancțiunilor, restricțiile impuse băncilor și companiilor rusești au blocat mii de tone de îngrășăminte în porturile europene.
Cotațiile futures la grâu pe bursa din Chicago au ajuns la cel mai redus nivel din ultimele 12 luni.
Rusia este printre cei mai mari producători de cereale și îngrășăminte din lume.