Deschidem „balul balcanismelor” cu o expresie prizată temeinic (inclusiv) în spațiul carpato-danubiano-pontic: „turcul plătește!”: „Este o zicală folosită astăzi pentru a exprima generozitatea - adeseori cu asupra de măsură (acoperind chiar «oalele sparte»). În căutarea originii acesteia sunt inventate (mai ales de presă, în trecut, dar și în zilele noastre) nu puține anecdote, ori se dau lămuriri de coloratură locală (a se vedea B. Marian, 1927), cu toate că începuturile ei se află în Turcia, unde expresia dată este printre cele mai populare, îmbrăcând felurite forme”. Anume? „E atribuită, printre alte surse, vestitului Nastratin Hogea. Mergând la piață, acesta i-a întrebat pe copii ce doresc să le cumpere. Cu toții voiau un fluier. Numai unul dintre ei i-a dat însă bani pentru a-i fi cumpărat. Seara, copiii erau nedumeriți. Nastratin însă le va răspunde: «Cel ce a plătit va cânta la fluier»”.
Răspândită în Balcani
„Un alt înțeles turcesc al proverbului este: «Cine este generos/cheltuie bani poate obține/face tot ceea ce dorește», ori poate «comanda muzica». Expresia este folosită uneori la persoana întâi - «Plătesc, e treaba mea» - ori ca o constatare: «Plătește, nu trebuie deranjat, i se poate permite orice». Cumva, o lege ce nu se cuvenea a fi încălcată în Turcia în nicio împrejurare. Astfel, «turcul plătește», clamată în Balcani de osmanlâi, va deveni tot mai cunoscută. Un adevărat obicei, cu toate consecințele lui - balcanicii (dar nu numai) declarând adeseori, mai cu seamă în cazul unor pagube, după zicala turcului, că își asumă totul, de voie de nevoie, fiind buni de plată: turcul plătește”, a evidențiat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
Palilula - luleaua beiului
Urmând filonul turcesc, vă propunem un nume straniu, făcut cunoscut în România prin intermediul cinematografului: Palilula. „Numele satului din Dolj este dat de băjenari de la sud de Dunăre, ce s-au așezat lângă o localitate românească. Contopindu-se, cele două așezări vor păstra numele bulgăresc. Palilula e un nume de sat din Bulgaria (dar și al unei așezări din Serbia). Legenda spune că un bei trecea prin cătunul bulgăresc. La intrarea în localitate, beiul a vrut să își aprindă pipa, luleaua. Când a ieșit din sat, încă nu reușise. Atunci a exclamat: «Ce sat mic! Cât să-ți aprinzi luleaua» («pali lula»). De aici numele”, ne-a lămurit etnologul.
Poftă de zacuscă
Altă provocare, de data aceasta pe filieră slavă: zacuscă. „Ingredientele i le cunoaștem, românii având obișnuința (mai puțin duminica, înainte de a merge la biserică) să aibă pe masă la micul dejun una-două felii de pâine cu zacuscă. Este un termen slav, «zacuscă» («zakuska») se tălmăcește chiar astfel - gustare, degustare, aperitiv, «antreu». Slavul «kusam» are sensul de «a gusta» (din ceva)/«a degusta». Alte sensuri: a încerca o mâncare încet cu lingurița. «Kus»/«vkus» (slav.) = gust. Așadar: de/pentru («za») luat degrabă la masă, «gustat ceva acolo»”.
Tărtea, de la trântor
„Tărtea este un nume întâlnit și sub formele Târtea, Târtei - mai cu semă în județele din sudul României. Termenul provine din slava sud-dunăreană: tărte'i = trântor”, a mai reliefat Gheorghiță Ciocioi.
În numele protecției
Alt nume devenit patronim: Groza. „Este un nume protector, dat la botez, în Balcani, ajuns și la nord de Dunăre (Groza, Grozea, Groziu, Grozai etc.). Avea înțelesul de: să fie atât de înfricoșător acest nume pentru ceilalți încât aceluia care îl poartă să nu i se întâmple niciun rău. Întâlnit, în sensul dat, în 1648 (Lopean), iar mai apoi la Brezovo și Pcelarovo, în Bulgaria și Macedonia etc. Devenit, în timp, nume de familie”, remarca antropologul Gheorghiță Ciocioi.
Grama, patronimul tras dintr-o urare (de bine)
„Grama este, în mod evident, un nume care nu are a face cu vreo unitate de măsură (gram, kilogram), fiind cunoscut la nord și la sud de Dunăre cu mult înainte de introducerea sistemului de măsurare a greutății folosit în zilele noastre (preferam ocaua și nu numai)”, amintea Gheorghiță Ciocioi. Atunci? „Originea este termenul grecesc γράμμα = literă, scrisoare. În slava balcanică, știutor de carte, învățat sunt redate prin «gramoten»”.
Știutor de carte, învățat, înțelept
În concluzie: „Astfel, Gramo, Gramen (format asemenea numelor Camen, Stamen), Grama, Gramotin etc. au fost nume de botez inițial, în Balcani, nume-urare: pruncul să devină știutor de carte, învățat și înțelept. Ajuns astăzi nume de familie - la noi, sunt cunoscute mai cu seamă formele de Gramă, Gramea și Grama”.
Ungurii și-au luat duminica din bazar
Ce semnificație are numele „Zilei Domnului” în limba maghiară? Antropologul Gheorghiță Ciocioi: „Dacă la vecinii sârbi, bulgari, macedoneni, ucraineni lucrurile sunt limpezi, Ziua dedicată Domnului («Dominica») fiind numită «zi în care nu faci nimic/stai» - «nedelia»/«nedelea»/«nedela»/«nedilea», la maghiari, numele duminicii - «vasárnap» - le părea unora o enigmă”.
Împrumut dintr-o limbă turcică
Chiar așa… „Totul pleacă însă de la numele de «bazar» - piață, loc de cumpărături, un termen persan (în medio-persană - vāzār, cu același sens). În sogdiană (persana din Tadjikistan, dar și din enclavele persanofone din Uzbekistan, Turkmenistan etc.), numele bazarului era «vāçarn», termen ce a evoluat din vechea persană: «vahā-çarāna» (piață). În maghiară, «vásár» a fost împrumutat dintr-o limbă turcică (poate din khazară), turcii păstrând și astăzi, oficial, pentru ziua duminicii, numele de «pazar». Așadar, vechiul termen maghiar pentru duminică - «vásárnap» se tălmăcește prin «zi de piață/de bazar/târg». Ca la turci…”, a încheiat Gheorghiță Ciocioi.
Expresii pe care turcii le consideră discriminatorii la adresa lor. Trei dintre acestea sunt românești...
- Ești turc! - vorbă românească, desemnând o persoană ignorantă.
- Fumezi ca un turc! - expresie românească, împărțită cu popoarele balcanice, dar și cu italienii și francezii. Tutunul a început să fie folosit de turci începând cu 1600.
- Dau turcii! - folosită de români și austrieci.
- „Mamma, li turchi” - expresie italiană ce îi prezintă pe turci ca înfricoșători.
- Nu poți avea încredere într-un câine și într-un turc - zicală sârbească.
- Dacă un turc nu e prost, nu e turc - zicală rusească.
- S-a creștinat un turc - zicală din Malta, desemnând un eveniment rar.
- Cel mai bun turc e un turc mort - zicală din Cipru, interzisă în 2008.
- Turcul e un măgar - vorbă persană.
- C’est un vrai Turc - expresie franceză pentru a descrie oamenii nepoliticoși și cruzi.
- E turc (de mânie) - expresie grecească.
- Parcă e turc - expresie olandeză, cu sensul de: arată dezgustător.
- Casa turcească - zicală discriminatorie armeană desemnând dezordinea.
- Bestemmia come un Turco - expresie rasistă italiană.
- Cabeza de turco - expresie spaniolă: țap ispășitor.
- Te uiți ca un turc la carnea de porc - expresie armeană.
(Numărul expresiilor discriminatorii socotite de folcloriștii turci se ridică la aproape 40)
„«Turcul plătește!» este o zicală folosită astăzi pentru a exprima generozitatea - adeseori cu asupra de măsură (acoperind chiar «oalele sparte»)”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Astfel, «turcul plătește», clamată în Balcani de osmanlâi, va deveni tot mai cunoscută. Un adevărat obicei, cu toate consecințele lui”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Zacuscă» («zakuska») se tălmăcește chiar astfel - gustare, degustare, aperitiv, «antreu». Slavul «kusam» are sensul de «a gusta» (din ceva)/«a degusta»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Numele Groza, dat la botez, avea înțelesul de: să fie atât de înfricoșător acest nume pentru ceilalți încât aceluia care îl poartă să nu i se întâmple niciun rău”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog Cita
t„Grama, Gramotin etc. au fost nume de botez inițial, în Balcani, nume-urare: pruncul să devină știutor de carte, învățat și înțelept”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog