Jurnalul.ro Ştiri Externe Extrema dreaptă croată comemorează  masacrarea ustașilor în 1945, la granița cu Austria

Extrema dreaptă croată comemorează  masacrarea ustașilor în 1945, la granița cu Austria

de Dan Constantin    |   

Extrema dreaptă din Croația a comemorat un episod tragic de la sfârșitul celui de al doilea război mondial  petrecut în sudul Austriei. Sute de mii de naziști croați, ustașii, împreună cu familiile , s-au retras peste granița austriacă, retrăgându-se din fața forțelor lui Tito. Armata engleză care administra Carinthia, partea de sud a Austriei după înfrângerea trupelor lui Hitler, nu a permis intrarea celor 700 000 de refugiați, militari și civili, care se apropiau de orașul Bleiburg. Englezii au negociat cu trupele lui Tito să-i preia pe croați. În 16-17 mai, pe Valea Dravei, coloanele de refugiați au fost primite cu gloanțe. 

 În localitatea austriacă Bleiburg  mii de croați s-au adunat sâmbătă pentru a comemora tragicele evenimente din primăvara anului 1945. O placă cu un slogan pronazist este punctul controversat la care se adună după 1990 forțe de extremă dreapta croate. Biserica locală și autoritățile austriece din Carinthia nu au participat la  comemorare. 

Ustașii conduși de Ante Pavelic, aliați cu forțele germane de ocupație a Iugoslaviei, sunt responsabili pentru atrocități dincolo de orice închipuire în timpul confruntării cu forțele adverse din perioada Războiului Mondial. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri