Potrivit FACIAS, doar 2% dintre cei pe numele cărora se formulează plângeri sunt trași la răspundere, dar de cele mai multe ori pedepsele sunt simbolice.
„În România, atitudinea negativă a funcționarilor publici este o problemă recunoscută, unde cetățenii au parte adesea de abuzuri și comportamente neprofesionale din partea acestora. Cu toate astea, FACIAS a aflat că doar 2% din numărul funcționarilor împotriva cărora se depun plângeri disciplinare ajung să fie sancționați.
Aproximativ 98% dintre plângerile înregistrate de cetățeni au fost clasate. În cazul multor instituții, procentul de clasare este de 100%, cum ar fi Ministerul Justiției, ANAF și diverse primării.
În cazul celor 2% dintre plângerile admise, sancțiunile dispuse au fost unele superficiale, cum ar fi mustrare scrisă sau diminuarea drepturilor salariale cu 5% pentru o perioadă de o lună.
Conform actualului mecanism, un cetățean care se consideră abuzat de un funcționar public (printr-o abatere de serviciu, atitudine nepotrivită, refuzul sau modul defectuos de a oferi informații, discriminare, nesoluționarea corespunzătoare a unei cereri etc.) poate adresa o plângere comisiei de disciplină din cadrul instituției respective. Această comisie analizează plângerea și decide dacă aceasta este întemeiată, putând dispune sancțiuni împotriva funcționarului în cauză”, spune FACIAS.
Faptul că funcționarii publici sunt „judecați” de proprii colegi ridică mari semne de întrebare privind imparțialitatea, afirmă FACIAS.
„Acest sistem ridică serioase semne de întrebare privind independența și imparțialitatea procesului de analiză și sancționare, deoarece membrii comisiei fac parte din cadrul instituției respective, iar o parte dintre membri sunt numiți de conducătorul instituției. Această structură permite influențarea deciziilor în favoarea funcționarilor, ceea ce subminează încrederea publicului în procesul de justiție administrativă.
Având în vedere cifrele îngrijorătoare, FACIAS solicită reglementarea procedurii administrative aplicabile, pentru a asigura un proces transparent și echitabil de cercetare a sesizărilor de abuz săvârșite de funcționarii publici”, mai spune FACIAS.