Jurnalul.ro Editoriale Falimentul revoluției române

Falimentul revoluției române

de Dan Constantin    |   

Miercuri a fost condamnat la patru ani de închisoare Adrian Severin, considerat reformatorul economiei românești imediat după decembrie 1989. În aceeași zi, organizațiile de revoluționari sunt trecute prin percheziții pentru vânzări de titluri, iar secretarul de stat care îi reprezintă, pus în cătușe. Predecesorul de la Secretariatul revoluționarilor a făcut pușcărie, procesul se revizuiește după o sentință la CEDO. Dorin Liviu Maior este în închisoare, la fel George Costin - și el secretar la revoluționari. Dincă Gogoșarul, Dan Iosif - celebrii ,,baricadiști” de la Intercontinental - au trecut pe la procurorii democrației. Ion Iliescu este convocat la Parchet pentru dosarul Revoluției. Generalul Stănculescu, care a ,,rezolvat” omorârea soților Ceaușescu, a zăcut în pușcărie până la adânci bătrâneți. La fel generalul Chițac. Generalul Militaru a murit cu ștampila de spion al rușilor. Măgureanu vine ca martor la multe cauze, tăvălit și de fosta noră prin tabloide. Gelu Voican Voiculesu se pregătește să dea declarații în dosarele Mineriadelor și al Revoluției. Petre Roman, prim-ministrul postrevoluționar, a fost terfelit de ANI și scos din Parlament.

După 27 de ani de la Revoluția Română, figuri emblematice ale acelor zile sunt devorate după modelul Revoluției Franceze. Dezamăgirea transpare din analizele celor care pun speranțele din decembrie `89 în fața stării de fapt actuale. În Caietele Revoluției, publicație a Institutului Revoluției Române, condus de Claudiu Iordache, o mână de cercetători tineri, dar și nume consacrate, caută nu doar adevărul istoric, ci etalează într-un program editorial consecvent o linie de moralitate – rara avis în tabloul arivismului atotbiruitor. Dumitru Mazilu semnează în recentul număr al revistei studiul ,,De la speranțele celor care și-au pus viața în pericol pentru Dreptate și Libertate în anii protestelor și bătăliilor revoluționare, la realitatea anilor care au urmat”. Amintește de manifestația celor 7.000 de muncitori de la Roman SA din noiembrie 1999. Era o reeditare a mișcării din 1987, la care se raliaseră și muncitorii de la alte uzine din Braşov. În 2016, un protest similar este imposibil. Uzinele nu mai există. În decembrie '90, Severin declanșa războiul împotriva industriei românești - declarată un morman de fiare vechi. Condamnarea fostului ministru nu are nicio legătură cu reforma greșită din `90 pentru care nu există vinovați, ci doar victime.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri