Jurnalul.ro Ştiri Social Familia unui copil aflat în moarte cerebrală oferă șansă la viață pentru trei persoane

Familia unui copil aflat în moarte cerebrală oferă șansă la viață pentru trei persoane

de Redacția Jurnalul    |   

Familia unui copil aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a acceptat donarea de organe și a oferit noi șanse la viață pentru trei persoane, între care un copil de 12 ani.

Maratonul pentru viață a început la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, marți, 6 iunie, când familia unui pacient minor, aflat în moarte cerebrală, a decis să ofere o nouă șansă la viață unor pacienți a căror unică speranță era un transplant. Familia a fost de acord cu prelevarea și donarea de organe.

Echipa de ATI și coordonare a spitalului, compusă din dr. Ștefan Pataki – KDP (medic responsabil cu diagnosticul morții cerebrale și menținerea donatorului în condiții fiziologice), as. Petru Cotrău – coordonator transplant, dr. Yvonne Pop, dr. Ștefania Sije, dr. Elena Mitrasca, as. Emese Szabo, as. Viviana Hodosan, as. Nela Bulzan, as. Otto Gergely, împreună cu echipele chirurgicale de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni și ale Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca au realizat cu succes una dintre etapele activității de transplant, transmite, luni, Spitalul din Bihor, într-un comunicat de presă.

„Datorită profesionalismului și efortului echipelor medicale implicate, un copil de 12 ani a primit o nouă șansă la viață prin transplant hepatic. Intervenția salvatoare a fost realizată în cadrul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, de către o echipă mixtă de chirurgi și anesteziști din cadrul Institutului Clinic Fundeni și din cadrul clinicii de chirurgie a Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. De asemenea, alți 2 pacienți au fost salvați prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal”, arată reprezentanții SCJU Bihor.

„Înger donator, mulțumim din suflet părinților care în cea mai neagra zi a vieții lor, ziua în care copilul lor a murit, au avut puterea de a se gândi sa salveze viața altor copilași din România”, transmite dr. Carmen Pantiș, coordonator program de prelevare de organe și țesuturi în vederea transplantului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: donator organe copil moarte cerebrală
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri