Jurnalul.ro Special Anchete Familia Videanu se pregătește să dea lovitura și în domeniul afacerilor imobiliare

Familia Videanu se pregătește să dea lovitura și în domeniul afacerilor imobiliare

de Ion Alexandru    |   

Departe de politică și cu aproape toate problemele penale rezolvate, fost lider al PDL, ex-ministru al Economiei și ex-primar general al Capitalei, Adriean Videanu prosperă. La adăpost de atenția opiniei publice de care s-a bucurat în perioada în care România era condusă de Traian Băsescu, familia Videanu dezvoltă noi afaceri. Și nu în orice domeniu, ci în cel imobiliar. Mai exact, copiii și soția fostului demnitar au înființat două companii, una care se va ocupa cu dezvoltarea și promovarea imobiliară, iar alta, cu placarea pereților cu gresie. Ambele firme au fost înființate în aceeași zi de 29 iulie 2019 și fac parte din grupul în care funcționează și celebra Titan Mar, rebranduită Theda Mar. În paralel, familia Videanu intenționează să transfere o licență de concesiune a unei cariere de gresie din Tulcea, pe care a primit-o, în anul 2000, prin semnătura actualului guvernator al Băncii Centrale, Mugur Isărescu, de la Marmosim către o altă entitate economică.

 

Informația referitoare la dezvoltarea de noi afaceri de către familia lui Adriean Videanu este furnizată de două încheieri de la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Prima reprezintă o rezoluție, având numărul 2048 din data de 29 iulie 2019, în care se arată că, în baza unei cereri având numărul 86594, din data de 8 iulie 2019, și a actelor doveditoare depuse, persoana desemnată la Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Ilfov a dispus autorizarea constituirii, înmatricularea și înregistrarea societății SC Theda District SRL, având sediul declarat în comuna Chiajna, județul Ilfov, mai exact pe Șoseaua de Centură, nr. 1 bis, la biroul numărul 4. La această adresă își are sediul întregul „cartier general” al afacerilor lui Adriean Videanu. Mai departe, documentul citat atestă că noua companie înființată are drept domeniu principal de activitate „dezvoltarea și promovarea imobiliară”.

La data de 5 iulie 2019, întregul capital social, în valoare de 200 de lei, împărțit în 20 de părți sociale în valoare de câte 10 lei fiecare, a fost vărsat integral de către membrii fondatori. Cu acest prilej, aflăm că acești fondatori sunt soția și copiii fostului demnitar PDL Adriean Videanu. Respectiv, fiul, Andrei Valentin Videanu, fiica, Diana Alexandra Bălan (fostă Videanu) și nevasta, Miorița Videanu. Aceasta din urmă a fost numită, prin decizia asociaților, în funcția de administrator al SC Theda District SRL, cu puteri depline.

 

În „parohia” fostului Titan Mar

A doua rezoluție care arată cum familia Videanu dezvoltă noi afaceri poartă numărul 20492, emisă tot în 29 iulie 2019, prin care se atestă că, în baza unei cereri cu numărul 86595 din data de 8 iulie 2019 și a actelor doveditoare depuse, persoana desemnată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov a dispus, de asemenea, autorizarea constituirii, înmatricularea și înregistrarea unei alte companii nou-nouțe, pe nume SC Theda Renew SRL. Al cărei sediu declarat este, de asemenea, situat în comuna Chiajna, județul Ilfov, în aceeași incintă de la adresa Șoseaua de Centură, nr. 1 Bis, la biroul numărul 5. Asociatul unic și administratorul companiei este Miorița Videanu, care a vărsat integral, la data de 5 iulie 2019, capitalul social în valoare de 200 de lei.

Dacă prima companie se ocupă cu dezvoltarea și promovarea imobiliară, SC Theda Renew și-a declarat drept principal obiect de activitate „lucrări de finisare” și „lucrări de pardosire și de placare a pereților”.

De remarcat este că, așa cum „Jurnalul” a dezvăluit, în exclusivitate, în cursul lunii trecute, numele „Theda”, care se regăsește în denumirile ambelor noi companii înființate de membrii de familie ai lui Adriean Videanu, reprezintă, în fapt, noul brand al deja celebrei afaceri Titan Mar. Afacerea cu marmură, pe care ex-demnitarul deține monopol, s-a rebranduit în primăvara acestui an. Mai exact, în 17 aprilie 2019, când Adunarea Generală a Acționarilor SC Titan Mar SA a decis, în unanimitate, schimbarea denumirii societății în SC Theda Mar SA, conform dovezii privind disponibilitatea și rezervarea denumirii nr. 10518, din data de 4 februarie 2019. Au votat pentru acest lucru președintele ședinței AGA, Miorița Videanu, precum și fiica acesteia, Diana Alexandra Bălan, care deținea, la acel moment, funcția de secretar de ședință. În cadrul aceleiași AGA, Miorița Videanu a fost mandatată să semneze hotărârea în cauză, actul constitutiv actualizat și orice alte documente care au legătură cu această operațiune de rebranduire.

 

Carieră de gresie, prin semnătura lui Mugur Isărescu

Acțiunea în forță pe care familia Videanu o face pentru intrarea pe piața imobiliară pare a avea legătură cu o altă afacere deținută de aceeași familie. Din actele constitutive ale celor două noi companii – Theda District și Theda Renew, rezultă că una dezvoltă proiecte imobiliare și cealaltă se ocupă cu decorațiuni interioare unde este folosită placarea cu gresie. Interesantă, din acest punct de vedere, este o altă decizie pe care urmează să o ia, la jumătatea lunii viitoare, Adunarea Generală a Acționarilor SC Marmosim SA Simeria, controlată, de asemenea, de Videanu. În data de 29 august, Consiliul de Aministrație al Marmosim SA Simeria, prin președintele Miorița Videanu, a convocat, în baza articolului 111 din Legea societăților comerciale 31/1990, dar și a dispozițiilor actului constitutiv al companiei, pentru data de 16 octombrie o Adunare Generală a Acționarilor, care urmează să aibă loc în Simeria, județul Hunedoara. Conform acestui convocator, principalul punct aflat pe ordinea de zi îl reprezintă „aprobarea transferului licenței de concesiune pentru exploatarea perimetrului Bașchioi, județul Tulcea – substanța gresie calcaroasă, către un alt agent economic”.

Aflăm, astfel, că Marmosim SA este încă deținătoarea unei licențe pentru exploatarea unei cariere de gresie în Dobrogea. „Jurnalul” a descoperit, pornind de la această informație, că această companie, controlată de Adriean Videanu, de soția și de copiii acestora, a intrat în posesia licenței de concesiune a activității de exploatare, în perimetrul Bașchioi, amplasat pe raza localității Nalbant, județul Tulcea, în cursul anului 2000. Inițial, a fost încheiat contractul de concesiune între Marmosim și Agenția Națională pentru Resurse Minerale, însă această concesiune și licența aferentă a fost aprobată, la data de 19 aprilie 2000, în baza Hotărârii de Guvern nr. 316/2000, semnată de Constantin Mugur Isărescu, în calitate de prim-ministru al Guvernului României. Surse apropiate acestei afaceri declară că Marmosim SA intenționează să predea această licență de exploatare a carierei de gresie către una dintre noile companii înființate recent de familia Videanu și care va activa în domeniul imobiliar.

 

Compania de gunoaie și firmele lui Videanu au același auditor

Iar lucrurile nu se opresc aici în legătură cu planurile de afaceri ale familiei fostului demnitar PDL. Aflăm, dintr-un document publicat în Monitorul Oficial, în 26 august, că, la data de 28 mai 2019, Adunarea Generală a SC Rom Waste Solutions SRL, o companie de triat deșeuri, a luat decizia desemnării, până la sfârșitul lunii mai a anului viitor, a companiei SC Mazars România SRL, pentru a audita situațiile financiare ale societății, aferente exercițiului financiar al anului 2018. Iar reprezentant permanent al auditorului a fost numit un anume Vasile Andrian. Ei, bine, același Vasile Andrian auditează și exercițiul financiar al SC Theda Mar SA, fosta Titan Mar, conform unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor din 27 iunie 2019.

Acționarii SC Rom Waste Solutions SA sunt Rom Waste Solutions Netherlands BV Amsterdam, cu 94 la sută din acțiuni, un anume Vlad Ionuț Ioancea, cu 1,05% și fiul lui Adriean Videanu, Andrei Valentin Videanu, cu 4,24 la sută. Compania există, în această formă, din anul 2012, iar capitalul social este în valoare de 27.840.600 de lei, din care 207.900 de lei reprezintă aportul mezinului Videanu, pe care trebuie să-l achite până la data de 10 octombrie 2019.

SC Rom Waste Solutions SRL are sediul social declarat la aceeași adresă cu grupul Theda (fostul Titan Mar), în Chiajna, pe Șoseaua de Centură, nr. 1 Bis, în biroul cu numărul 6. Iar Vlad Ionuţ Ioancea, un tânăr, născut în vara anului 1989, este fondatorul companiei. Aflăm despre el că a fost secretarul personal al lui Adriean Videanu, pe vremea când acesta a deţinut funcţia de ministru al Economiei, în Guvernul Boc. Este vorba de anul 2010, iar informaţia reiese din declaraţia de avere pe care Ioancea a fost obligat să o depună, ca urmare a funcţiei deţinute. Mandatul său de secretar al tatălui lui Andrei Valentin Videanu a fost unul scurt, de câteva luni, pentru ca, în 2010, acesta să preia, împreună cu Videanu junior şi cu Vasie Teodor Creştin (fiul lui Dumitru Creştin, fratele lui Ioan Creştin – ambii implicaţi în „Dosarul bancherilor”), o companie din oraşul Călan. Este vorba despre o companie pe nume SC Distrib Vital SRL, care a deţinut un bar local, şi care se afla în proprietatea afaceriştilor Alin Barbu şi Marius Dumitru Bocşa. După preluarea companiei, Videanu jr şi prietenii săi au redenumit societatea SC Quality Waste SRL, i-au schimbat domeniul de activitate în colectarea deşeurilor şi i-au mutat sediul social în Bucureşti, pe strada Sofia, la numărul 17, în imediata apropiere a sediului central al fosului PDL.

 

Legături directe cu grupul Luxten

Reamintim faptul că SC Rom Easte Solutions SRL a fost preluată oficial, în cursul anului 2016, de către entitatea olandeză Rom Waste Solutions Netherlands BV Amsterdam, deoarece, anterior, capitalul social a cunoscut variaţii la fel de interesante. Concret, Rom Waste Solutions Nerherlands BV s-a născut în 20 decembrie 2016, iar administratorii săi sunt români get-beget. Fiul lui Adriean Videanu, Andrei Valentin Videanu, a intrat ca şi “commissaris” în societatea olandeză la data de 30 martie 2017. Întâmplător, cu opt zile înainte, capitalul social fusese majorat la 2.550.000 de euro. În data de 3 aprilie 2017, capitalul social a fost din nou majorat, la 8.050.000 de euro, iar, în data de 19 aprilie au devenit “commissaris” românii Eugenia Vasiliu şi Mihai Alexadru Nour, acesta din urmă fiind şi director al SC Rom Waste Solutions SRL Chiajna. Ei, bine, partenerul de afaceri al lui Andrei Valentin Videanu, atât în compania olandeză, cât şi în compania românească deţinută de aceasta, este nimeni altul decât unul dintre foştii administratori ai celebrei firme Luxten Lighting. În 19 august 1999, Mihai Alexandru Nour figura pe lista membrilor Consiliului de Administraţie al SC Luxten Lighting SA Arad, alături de apropiatul lui Adriean Videanu şi ai lui Traian Băsescu, Ionel Pepenică. Luxten este compania care se ocupă cu iluminatul public, fiind abonată, de ani de zile, la contractele de profil ale mai multor primării din România. Numele companiei a intrat în atenţia opiniei publice încă de pe vremea în care, în funcţia de primar general al Capitalei, s-a aflat Traian Băsescu. Acesta a reuşit chiar să o agajeze pe fiica sa cea mică, Elena Băsescu, la această societate, fiind plătită cu aproximativ 7.000 de euro pe lună.

Afacerile Luxten cu Primăria Capitalei au fost, în mod evident, moştenite de la Traian Băsescu de însuşi Adriean Videanu. Spre exemplu, pe ultima sută de metri a mandatului acestuia de primar general, pe data de 8 iunie 2007, Adriean Videanu a semnat încheierea unui contract, în valoare de 83,7 milioane de lei, fără TVA, cu Luxten Lighting Co., pentru iluminatul public în Capitală. Afacerea are legătură cu programul de investiţii aferentă infrastructurii în Bucureşti, pentru perioada 2006-2009, aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipului Bucureşti nr, 304/2006.

Contractul atribuit Luxten, atunci, a fost acordat fără licitaţie, prin încredinţare drectă, autoritatea contractantă invocând faptul că lucrările, produsele şi serviciile contractate pot fi furnizate numai de un anumit furnizor, din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate.

La doi ani de la această afacere, un alt apropiat al lui Adriean Videanu şi al lui Traian Băsescu intra în Luxten, companie din al cărui consiliu de administraţie a făcut parte Mihai Alexandru Nour, partener de afaceri cu deşeuri al mezinului Andrei Valentin Videanu. Este vorba despre nimeni altul decât faimosul Bebe Constantin Ionescu, fostul cuscru al lui Traian Băsescu. Ionescu a intrat ca administrator şi în compania AEM SA Timişoara, deţinută de administratorii Luxten, Ionel Pepenică şi Claudiu Rădulescu. Mai reaminti doar faptul că pe vremea când Elena Băsescu a fost căsătorită cu fiul lui Bebe Ionescu, cei doi au locuit într-un apartament amplasat într-un bloc al Luxten, din centrul Capitalei. Bloc lipit perete în perete cu o altă clădire în care au locuit Ioana Băsescu şi actualul ei soţ, Radu Petru Pricop, înainte de a-şi construi o reşedinţă pe malul lacului Snagov.

Theda District și Theda Renew, noile entități patronate de familia Videanu, poartă denumirea rebranduită a fostului Titan Mar și funcționează în cartierul general al afacerilor controlate de fostul ministru din perioada PDL

Cealaltă companie-fanion a lui Videanu, Marmosim, se pregătește, luna viitoare, să predea o licență de exploatare a gresiei, din Tulcea, către o altă societate. În condițiile în care, de două luni, familia Videanu se ocupă și cu placarea pereților cu gresie

Subiecte în articol: Adriean videanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri