Patriarhia Română, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, a elaborat un set de norme privind măsurile de evitare a incendiilor în timpul slujbelor de Înviere, care au fost comunicate parohiilor. Astfel, recomandarea, în cazul bisericilor mici, de lemn, este ca slujba să se facă în afara lor, pentru ca lumânările să nu provoace un incendiu. De asemenea, în bisericile aflate în renovare, unde există schele de lemn în interior, oficierea slujbei de Înviere este interzisă. Recomandările includ scoaterea covoarelor din biserici, a mobilelor de lemn din centrul lăcaşelor de cult, dacă nu sunt fixate de podea pentru evitarea aprinderii lor şi a tuturor obiectelor care se pot aprinde sau pot bloca ieşirile. Preoţii au fost însărcinaţi să stabilească un plan de evacuare din biserică, în caz de incendiu. Căile de ieşire trebuie marcate clar. În cazul în care nu există două ieşiri, evacuarea se va face inclusiv prin altar. În general, însă, sfaturile au fost ca în cazul în care există aglomerări, să se restricţioneze intrarea în lăcaşul de cult. Fiecare biserică trebuie să se asigure că sunt extintoare funcţionale la îndemână.
Potrivit ISU, majoritatea bisericilor vechi nu au cele două ieşiri necesare pentru a se asigura evacuarea de urgenţă conform normelor actuale. O altă problemă constatată este faptul că uşile nu se deschid înspre exterior, ceea ce face ca evacuarea să fie foarte dificilă. În 1930, 116 oameni au murit într-un incendiu din comuna argeşeană Costeşti într-un incendiu care a cuprins biserica veche de lemn de 200 de ani
Preoţii vor trebui să verifice şi dacă instalaţiile electrice sunt bine izolate înainte de a oficia slujbele de Paşte