Libertăţile cetăţenilor europeni, solidaritatea şi relaţiile dintre statele membre, competenţele Uniunii Europene au fost mult puse la încercare în perioada crizei sanitare. O ocazie de a întoarce pe toate feţele ideea de „frontieră” şi ce mai înseamnă ea pentru europeni, în cadrul unei serii de evenimente online oferite de Forumul Cultural Austriac şi dedicate Zilei Europei – 9 mai 2021. Este vorba despre orice tipuri de frontiere şi despre depăşirea lor din toate punctele de vedere – de la graniţele între ţări până la limitele obișnuințelor noastre sau cele ale creativităţii.
„Destine la graniţă” – un documentar despre limite, în primul rând umane (08-14.05.2021)
La ce (mai) servesc frontierele… În faţa recentei crize pandemice, graniţele fizice dintre statele membre ale Uniunii Europene au reapărut rapid pentru a opri progresia virusului, într-un moment în care ele nu mai păreau decât o convenţie pe harta continentului. Cu ocazia zilei Europei unite (9 mai), Forumul Cultural Austriac Bucureşti prezintă, în premieră în România, documentarul „Grenzfälle/Destine la graniţă” de Kurt Langbein, despre modul în care frontierele influenţează direct vieţile oamenilor, indiferent de distanţele care îi separă de graniţele unei ţări. Filmul este disponibil între 8 mai, ora 18.00, şi 14 mai, ora 23.00 (ora României), pe site-ul Forumului Cultural Austriac. Acest proiect din seria #FărăFrontiere este susţinut de Spaţiul Public European.
Camera cineastului austriac Kurt Langbein îl însoţeşte pe romancierul, traducătorul şi eseistul Robert Menasse într-o călătorie care explorează zone ale Europei inexistente în broşurile oricărei agenţii de turism – granițele Austriei și ale Uniunii Europene. Pe munţi cu pante periculoase, pe câmpii monotone, lângă râuri înguste sau şosele banale, Robert Menasse cercetează diferitele sensuri ale cuvintelor „frontieră” şi „limită” în întâlniri cu oameni care, zi de zi, trec graniţe, cu gardieni (de toate felurile) ai graniţelor, cu locuitori din zonele de graniţă, cu oameni care au profitat de graniţe, care le-au depășit în mod eroic sau care au eșuat din cauza lor.
„Sound Collector” (vol. 1) – România (din 06.05.2021)
Tot ce e mai bun din genuri muzicale diverse, arte vizuale, dialogul cultural… În urma succesului foarte apreciatului lor concert din septembrie 2020 de la Green Hours, clarinetista Lisa Hofmaninger şi percuţionista Judith Schwarz au ales România ca primă etapă a „Sound Collector”, proiect complex de jazz fusion, muzică electronică şi artă video, care aduce laolaltă sonorităţi din cele mai surprinzătoare, culese în Europa şi în întreaga lume. Rezultate ale colaborării dintre Duo-ul austriac Hofmaninger/Schwarz şi cunoscuta muziciană româncă A-C Leonte (vocals, vioară & fx), piesa şi video-ul „Nothing can rule…” (Nimic nu poate stăpâni…) au fost co-produse de Forumul Cultural Austriac şi sunt prezentate în România începând cu 6 mai 2021. Această premieră online are loc în cadrul seriei de evenimente #FărăFrontiere, dedicate Zilei Europei 2021 de către Forumul Cultural Austriac, video-ul putând fi urmărit pe site-ul, pagina de Facebook şi canalul de Youtube ale FCA.
Întâlnirea dintre Lisa Hofmaninger, Judith Schwarz şi A-C Leonte s-a produs la iniţiativa Forumului Cultural Austriac şi a Green Hours Theater&Jazz Café din Bucureşti, în contextul în care muzicienele austriece doreau ca proiectului „Sound Collector” să comenteze din punct de vedere sonor contextul european şi mondial, puternic marcat de criza sanitară. A-C Leonte este una din cele mai apreciate cântărețe, compozitoare și conducătoare de formație din noua generație a muzicii românești. Laureată a numeroase premii în competiţii naţionale și internaţionale de jazz şi binecunoscută şi publicului vienez, artista se implică adesea în proiecte interdisciplinare, cu implicaţii în actualitatea imediată. De altfel, „Sound Collector” nu se reduce la colaborarea muzicală, ci presupune un întreg proces de căutare a similitudinilor şi diferenţelor între culturi, un schimb de idei despre contextele sociale, politice, de mediu din ţările artiştilor implicaţi. Compoziția comună rezultată din acest proces a fost încredinţată apoi imaginaţiei artiştilor austrieci Arthur Fussy (sound-designer) şi Johannes Kerschbaummayer (artist video), care au adăugat noi sensuri expresive. Piesa „Nothing can rule…” este un apel la conştientizarea independenţei personale, la reînvăţarea afirmării libertăţii de opinie, la echilibru între raţiune şi emoţie.
Concert special AUREUM Saxofon Quartett (09.05.2021, ora 10.00)
Auriu din stele, albastru din sonorităţile de blues. Pentru a celebra pacea, unitatea, dar şi diversitatea, originalitatea Europei, Forumul Cultural Austriac Bucureşti în colaborare cu Ministerul austriac al Afacerilor Europene şi Internaţionale vă propun un concert special dedicat Zilei Europei, susţinut de un ansamblu muzical aparte în Austria şi în Europa – AUREUM Saxofon Quartett. Concertul de la Arnold-Schönberg-Center va fi difuzat în premieră pe data de 9 mai, la ora 10.00, pe pagina de Facebook şi pe canalul de Youtube ale Forumului Cultural Austriac Bucureşti, urmând a se regăsi ulterior şi pe site-ul instituţiei. Acest proiect din seria #FărăFrontiere este susținut de Radio România Muzical, care va difuza concertul pe pagina sa de Facebook.
Ansamblul AUREUM Saxofon Quartett este, de altfel, una dintre ilustrările capacităţii Europei de a se reînnoi continuu şi de a deschide noi teritorii de creaţie şi de gândire, pornind de la elemente ale imensul său patrimoniul cultural. Martina Stückler (saxofon sopran), Johannes Weichinger (saxofon alto), Viola Jank (saxofon tenor) şi Lukas Seifried (saxofon bariton) formează acest cvartet insolit, una dintre cele mai tinere si mai imaginative feţe ale muzicii clasice, în rezonanţă perfectă cu secolul 21.