Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Farul Constanța-Rapid București este derbiul ultimei etape a sezonului regular

Farul Constanța-Rapid București este derbiul ultimei etape a sezonului regular

de Redacția Jurnalul    |   

Farul Constanța și Rapid București vor juca sâmbătă în derbiul ultimei etape a sezonului regular din cadrul Superligii de fotbal. Tot sâmbătă se va disputa partida FC Argeș-Petrolul Ploiești.

Prima partidă a zilei va începe la ora 17.30. FC Argeș și Petrolul Ploiești au nevoie de puncte pentru a evita retrogradarea. Argeșenii au 27 de puncte și se află pe penultimul loc în clasament, iar ploieștenii sunt pe locul 10 având 33 de puncte. Indiferent de rezultatul meciului, ambele formații vor juca în play-out.

A doua partidă a zilei se va desfășura la Constanța. Farul va întâlni formația Rapid București. Constănțenii se află pe primul loc în clasamentul Superligii având 61 de puncte. Rapid este pe locul 5 cu 52 de puncte. Farul și Rapid sunt calificate deja în play-off.

Etapa 30 este ultima din sezonul regular al competiției. La finalul etapei, punctele obținute de fiecare formație se vor înjumătăți și se va stabili ierarhia din play-off și play-out.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: farul constanţa rapid bucuresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri