Este grea misiunea psihiatrului. El trebuie să pună diagnosticul în urma unui dialog de multe ore cu pacientul, întrebări şi invitaţie la comentarii adresate celui în suferinţă psihică. Este o medicină în care cuvântul are un rol esenţial. Acest interviu este, însă, fundamentat pe criterii ştiinţifice, iar tratamentul este bazat pe medicaţie şi prin şedinţe cu psihologul.
Cei care cred că irascibilitatea, explozia nervoasă, ciudăţenia opiniilor, dar şi a purtărilor sunt singurele semne că s-a instalat o boală psihică greşesc. Şi o însingurare, o lipsă de interes cu extindere asupra vechilor hobby-uri, tristeţea - acestea anunţă şi ele o boală a psihicului atât de răspândită, depresia.
Medicii atrag atenţia că majoritatea bolilor psihice sunt însoţite şi de tulburări ale somnului. Lumea trebuie să înţeleagă faţetele insomniei. Insomnia nu înseamnă doar necazurile unora care nu reuşesc să adoarmă la căderea nopţii. Tulburare de somn sau insomnie sunt considerate şi acele întreruperi ale somnului în mijlocul nopţii. După 1-2 ore de somn, omul se trezeşte şi apoi nu mai poate readormi. Cel păţit se chinuie să redobândească somnul, se răsuceşte în aşternut până transformă cearşaful într-o frânghie răsucită, îşi prepară un ceai, dar nimic! Nu mai poate lipi geană de geană până dimineaţa. Sfatul specialiştilor este ca, pentru a avea un somn liniştit, firesc, odihnitor, în primul rând trebuie să te preocupi de igiena somnului. O primă acţiune este să faci o plimbare relaxantă înainte de a te gândi la somn: ieşirea la promenadă cu căţelul, o jumătate de oră de mers în jurul blocului. Nu e bine să te aşezi în pat pentru o adormire imediată după terminarea cinei. Cel puţin o oră trebuie să se aştearnă între mâncarea de seară şi somn. Nu e cazul să vizionezi înainte de culcare o emisiune de televiziune cu scandal, tensiune nervoasă, nu se recomandă nici filmele cu violenţe. Nu se citesc, în pragul somnului, nici cărţi poliţiste.
Dormitorul se aeriseşte, fereastra deschisă împrospătează aerul din camera de somn şi, astfel, adormirea se obţine lesne. E indicat ca somnul să se desfăşoare când este întuneric afară, se va respecta astfel reflexul de somn de generaţii şi generaţii, întins între ora 23.00 şi apariţia zorilor.
Un somn normal trebuie să cuprindă cele 8-10 reprize de somn rapid, de circa 10 minute, când omul are mişcarea pupilelor, semn de activitate cerebrală şi că se petrec vise. În rest, există ore de somn lent, care asigură timpul de a se derula reprizele scurte de somn rapid, cel odihnitor.