Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Argeș a reziliat contractul cu antrenorul Nicolae Dică

FC Argeș a reziliat contractul cu antrenorul Nicolae Dică

Clubul de fotbal FC Argeş a anunţat rezilierea contractului cu antrenorul Nicolae Dică după înfrângerea suferită în deplasare, cu ASU Politehnica Timişoara (0-3), în etapa a 10-a a Ligii a II-a.

"Conducerea clubului FC Argeş şi antrenorul Nicolae Dică au ajuns la o înţelegere pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă. Oficialii grupării din Trivale au mai reziliat tot pe cale amiabilă şi contractele colaboratorilor lui Nicolae Dică: secundul Alin Popescu, antrenorul cu portarii, Răzvan Stanca, şi preparatorul fizic, Dan Didiţă. Clubul FC Argeş îi mulţumeşte lui Nicolae Dică pentru munca depusă la Piteşti şi îi urează mult succes în activitatea profesională", notează clubul pe contul oficial de Facebook.

Conform anunţului grupării piteştene, de pregătirea echipei se va ocupa în continuare Valentin Năstase, cel care a ocupat funcţia de secund în mandatul lui Nicolae Dică.

Echipa de fotbal FC Argeş ocupă poziţia a şasea în clasamentul Ligii a II-a, cu 16 puncte după 10 partide disputate.

AGERPRES

Subiecte în articol: fotbal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri