Astra Giurgiu a învins-o în deplasare pe FC Botoşani, cu scorul de 2-1 (0-0), duminică seara, în deplasare, în etapa a 14-a a Ligii I de fotbal, prima a returului.
Astra s-a impus prin golurile marcate de Constantin Budescu (50) şi Denis Alibec (69), în timp ce pentru gazde a înscris nord-macedoneanul Stefan Askovski (82).
Botoşănenii au avut şi o bară, prin Hamidou Keyta (30).
Astra e neînvinsă de trei meciuri şi a reuşit a doua victorie consecutivă în deplasare. FC Botoşani venea după două victorii în deplasare şi un egal.
În tur, scorul a fost egal, 2-2.
FC Botoşani are o singură victorie acasă în acest campionat.
AFC Botoşani - AFC Astra Giurgiu 1-2 (0-0), Stadion Municipal - Botoşani
Au marcat: Stefan Askovski (82), respectiv Constantin Budescu (50), Denis Alibec (69).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Adrian Popescu (Craiova); arbitru de rezervă: Rareş George Vidican (Satu Mare)
Observatori: Sorin Boca (Iaşi) - CCA, Cătălin Popa (Vaslui) - LPF
AGERPRES