Jurnalul.ro Ştiri Observator Fechet: Voi propune o listă întreagă de investiţii pe care să le demarăm în regim de urgenţă în judeţele Galaţi şi Vaslui

Fechet: Voi propune o listă întreagă de investiţii pe care să le demarăm în regim de urgenţă în judeţele Galaţi şi Vaslui

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că în şedinţa de guvern de miercuri va propune o listă întreagă de investiţii care să fie demarate în regim de urgenţă în judeţele Galaţi şi Vaslui, în principal proiecte privind amenajări hidrotehnice cu caracter nepermanent, cu rolul de a proteja comunele, printre acestea numărându-se şi finalizarea barajului de la Suhurlui.

Ministrul a făcut precizările înainte de reuniunea guvernamentală, la solicitarea presei.

"Dacă vorbim doar de despre barajul de la Suhurlui, pot să vă spun că există o amenajare hidrotehnică începută în perioada comunistă şi abandonată în anul 1989. Acea amenajare hidrotehnică nu a fost vreodată terminată, ea avea rol principal acela de a asigura apă pentru irigarea terenurilor agricole din zona respectivă, avea o capacitate de 200 de milioane de metri cubi. Şi, doar ca să vă faceţi o idee, Vidraru, barajul, înmagazinează 320 de milioane de metri cubi. Deci, în niciun caz nu avem nevoie de un volum atât de mare acolo. Şi propunerea pe care am să o fac este aceea de a transforma, dintr-o amenajare cu funcţia principală de irigaţii, într-o acumulare nepermanentă de o capacitate mai mică, dar specialiştii vor decide volumul necesar pentru acea amenajare cu rolul de a proteja comunele, localităţile din aval, dacă-mi amintesc bine, e vorba de localităţile Suhurlui, Slobozia Conachi şi Slobozia Pechea", a declarat Mircea Fechet, miercuri, înainte de şedinţa de Guvern.

El a adăugat că, pe lângă proiectul de la Suhurlui, ministerul va propune "o listă întreagă de investiţii pe care să le demareze în regim de urgenţă în judeţele Galaţi şi Vaslui".

"Vorbim, în principal, de amenajări hidrotehnice cu caracter nepermanent. Specialiştii vor decide câţi bani urmează fie alocaţi. Ca să vă faceţi o idee, amenajarea de la Tecuci, pe râul Tecucel, pe care o terminăm în decembrie anul acesta, care e mai mică decât cea de la Suhurlui, a costat 30 de milioane de euro", a declarat Fechet.

Legat de situaţia din judeţul Galaţi, ministrul Mediului a precizat că şi miercuri a fost emis un Cod galben în zonă, adăugând că "asta nu înseamnă că neapărat există un risc suplimentar de inundaţii, la această oră".

În acelaşi context, el a fost întrebat dacă există riscuri de viituri pe Dunăre, în sectorul românesc, având în vedere debitele mari înregistrate de fluviu în această perioadă.

"Voi face o comunicare şi pe acest subiect. În acest moment vă spun că nu există niciun risc în legătură cu Dunărea. Vom avea, cel mai probabil, un maxim care se va apropia de 10 metri cubi pe secundă, dar asta nu este o situaţie de negestionat. Vă reamintesc că în 2006 am avut la Baziaş 15.800 de metri cubi pe secundă şi autorităţile române s-au descurcat foarte bine", a mai declarat Mircea Fechet.

AGERPRES

Subiecte în articol: fechet Investitii urgenta galaţi Vaslui
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri