x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-a declarat starea de alertă în județele Galați și Vaslui

S-a declarat starea de alertă în județele Galați și Vaslui

16 Sep 2024   •   21:23
S-a declarat starea de alertă în județele Galați și Vaslui
Sursa foto: Facebook Nicolae Ciuca

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a aprobat instituirea stării de alertă în județele Galați și Vaslui, ca răspuns la gravele inundații care au afectat aceste regiuni în ultimele zile.

Urmare a hotărârilor Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență constituite în județele Galați și Vaslui, prin intermediul cărora s-a solicitat declararea stării de alertă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a aprobat instituirea stării de alertă la nivelul celor două județe.

În acest sens, de la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență a fost trimisă informarea către prefecturile Galați și Vaslui, urmând să fie emise noi horărâri ale CJSU care să cuprindă măsuri punctuale ce trebuie întreprinse în sprijinul comunităților afectate.

„La propunerea prefecților de Galați și Vaslui sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca Ministerul Administrației și Internelor să instituie starea de alertă la nivelul celor două județe. Astfel autoritățile locale se pot mișca rapid pentru a contracta lucrări și servicii în termen extrem de scurt”, declara mai devreme premierul Marcel Ciolacu.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: alerta galaţi vaslui