Poliția a intervenit imediat, dar eforturile de salvare nu au avut succes. Ancheta continuă, iar autoritățile urmează să decidă dacă vor fi aduse acuzații în acest caz tragic.
Imediat după ce a fost împușcată, Laura Ilg, în vârstă de 31 de ani, a sunat la serviciul de urgență anunțând că a fost împușcată de fiul ei în vârstă de 2 ani. Poliția a ajuns la locul incidentului în câteva minute, dar medicii nu au reușit să salveze viața femeii și a copilului nenăscut, notează NBC News.
Conform poliției din Norwalk, micuțul a avut acces la o armă de foc din dormitorul părinților și a apăsat pe trăgaci, împușcând-o pe mama sa în spate. Laura Ilg a fost transportată de urgență la Centrul Medical Fisher Titus, unde a fost efectuată o cezariană de urgență, însă copilul nenăscut a fost declarat mort în mai puțin de o oră.
Poliția a confiscat arma, un SIG Sauer P365, împreună cu un cartuș și un încărcător încărcat.
Soțul femeii a declarat ulterior că arma era păstrată în noptieră.
Ofițerii au observat că familia avea multe dispozitive de siguranță pentru copii, dar că unele porți erau adesea deschise. Cu toate acestea, nu se știe cum copilul a reușit să aibă acces la arma de foc.
(sursa: Mediafax)